Acasă Actualitate Seismul din Nepal a provocat avalanşe pe Everest, unde se află mulţi...

Seismul din Nepal a provocat avalanşe pe Everest, unde se află mulţi alpinişti, inclusiv Alex Găvan

-

Cutremurul cu magnitudinea de 7,9 produs sâmbătă în Nepal a provocat avalanşe pe Muntele Everest, alpinistul român Alex Găvan, care se află în zonă, anunţând pe Twitter că nu a fost rănit, relatează CNN, potrivit Mediafax.

În urma seismului, au fost raportate avalanşe pe Muntele Everest, numeroşi alpinişti fugind la adăpost.

„Tabăra de la baza Everestului cutremur uriaş apoi avalanşă de pe Pumori”, a scris alpinistul român Alex Găvan pe Twitter. „Alergând pentru viaţă din cortul meu. Nevătămat. Multe multe persoane se află pe munte”, a adăugat Găvan.

Potrivit unor martori, mai multe persoane au fost rănite şi ucise în urma cutremurului produs sâmbătă dimineaţă în Nepal, la aproximativ 80 de kilometri de capitala Kathmandu şi la o adâncime de circa 15 kilometri. De asemenea, mai multe clădiri istorice din Kathmandu s-au prăbuşit şi numeroase drumuri au fost închise.

Corespondentul CNN, care a fost rănit, a relatat că a văzut cinci cadavre la un spital, iar persoane rănite grav erau tratate în exterior.

Alpinistul Alex Găvan a plecat, la finalul lunii martie, într-o nouă expediţie în Munţii Himalaya, pentru a escalada vârful Lhotse (8.516 metri), fără oxigen suplimentar şi fără porteri de altitudine. Expediţia este programată să dureze aproximativ două luni, iar ascensiunea se va face pe partea nepaleză a muntelui. Lhotse este al patrulea munte ca înălţime din lume, după Everest, K2 şi Kangchenjunga, şi este situat la graniţa dintre Tibet şi Nepal. Vârful său este legat de Everest prin Şaua Sudică, aflată la peste 8.000 m altitudine.

ȘTIRI VIDEO GdS

Parlamentul European o audiază pe Adina Vălean

Adina Vălean, nominalizată pentru postul de comisar european, va fi audiată marţi în comisiile parlamentare reunite de afaceri europene. Anunţul a fost...