22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDarius Vâlcov rămâne în arest la domiciliu

Darius Vâlcov rămâne în arest la domiciliu

Propunerea procurorilor DNA de prelungire arestului preventiv în cazul lui Darius Vâlcov a fost respinsă ieri de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a hotărât că acesta să fie cercetat în arest la domiciliu, decizia nefiind definitivă, informează Mediafax.

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, fiind acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. ICCJ a respins propunerea DNA şi a hotărât plasarea fostului primar al Slatinei şi ministru al Finanţelor în arest la domiciliu, însă decizia nu este definitivă. Astfel, Darius Vâlcov rămâne în arestul preventiv, până la o decizie definitivă de plasare a să în arest la domiciliu sau de punere în libertate.

Decizia de luni a ICCJ poate fi contestată la aceeaşi instanţa. Tot luni, instanţa supremă a decis să-i respingă lui Vâlcov cererea de înlocuire a măsurii cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, această hotărâre fiind definitivă.

Procurorii DNA au cerut, în 7 aprilie, instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arest preventivă pentru Darius Vâlcov, însă solicitarea a fost respinsă. Măsură a fost propusă de procurori după ce Senatul a avizat, în 1 aprilie, cererile de extindere a urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă pentru noile fapte de care este suspectat Darius Vâlcov. Potrivit procurorilor, începând din 2011 şi până la dată reţinerii sale, Darius Vâlcov a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firma de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.

Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie până în 2 aprilie, când a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, până în 24 aprilie inclusiv. Instanţa supremă a admis în 2 aprilie contestaţia procurorilor DNA în cazul deciziei de arestare la domiciliu a lui Vâlcov luată de un judecător de drepturi şi libertăţi de la ICCJ. Decizia a fost luată după ce procurorii l-au acuzat de trafic de influenţă, pentru că ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

Fostul ministru al Finanţelor le-a propus procurorilor să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei sale, însă a fost refuzat, au declarat, pentru Mediafax, surse din rândul anchetatorilor. Procurorul de caz nu a considerat că în cazul lui Darius Vâlcov poate fi aplicat articolul 478 din Codul de Procedura Penală, potrivit căruia în cursul urmăririi penale, după începerea acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, că urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. „Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult şapte ani”, potrivit articolului 480 din Codul de Procedura Penală.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif. Surse judiciare au declarat că seiful se află în casă deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Procurorii DNA au făcut, în 26 martie, şase percheziţii în localităţi din judeţul Olt, în municipiul Slatina şi în Bucureşti, fiind căutate tablourile care ar fi fost achiziţionate de Darius Vâlcov, prin interpuşi, de la case celebre de licitaţii, cu bani presupus obţinuţi din fapte de corupţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS