22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia şi Bulgaria vor să deschidă un birou turistic comun în China

România şi Bulgaria vor să deschidă un birou turistic comun în China

Serviciul de presă al Guvernului bulgar a anunțat ieri că România şi Bulgaria doresc să deschidă un birou turistic comun în China, relatează agenţia chineză China Nouă, potrivit b1.ro.

Cele două ţări vecine din regiunea balcanilor au identificat diverse domenii propice cooperării şi schimbului de informaţii în sectorul turismului, se arată într-un protocol de intenție, bilateral, aprobat de către Guvernul bulgar. „Crearea unui centru de informaţii turistice în China, care să servească promovării unor produse comune, face parte dintre măsurile cele mai importante”, notează Guvernul de la Sofia, adăugând că obiectivul principal este creşterea potenţialului prin atragerea unui număr mai mare de turişti provenind din alte ţări decât Uniunea Europeană, cum ar fi China. Specificitatea pieţelor asiatice, inclusiv a celei chineze, face necesară dezvoltarea unor itinerarii culturale, iar România şi Bulgaria ar putea propune împreună oferte interesante, ca de exemplu „Drumul împăraţilor romani”, se arată în comunicat, scrie b1.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS