17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTunis: Numeroşi oficiali europeni participă la marşul împotriva terorismului, după atentatul de la muzeul Bardo

Tunis: Numeroşi oficiali europeni participă la marşul împotriva terorismului, după atentatul de la muzeul Bardo

Numeroşi oficiali străini, între care preşedintele francez Francois Hollande şi mai mulţi premieri sau miniştri europeni de Externe, între care şi Bogdan Aurescu, sunt aşteptaţi duminică la Marşul împotriva terorismului organizat la Tunis după atentatul de la muzeul Bardo din 18 martie, revendicat de gruparea Stat Islamic (SI), potrivit Mediafax.
Marşul va pleca în jurul orei locale 11.00 (13.00 ora României) din piaţa Bab Saadoun şi se va încheia în faţa muzeului. Această clădire, unde se află o impresionantă colecţie de mozaicuri, a fost ţinta unui atac soldat cu 22 de morţi – 21 de turişti şi un poliţist – la 18 martie.

În jurul orei 12.00 (14.00 ora României), invitaţii de marcă îl vor însoţi pe preşedintele tunisian Beji Caid Essebsi pe o distanţă de câteva sute de metri de-a lungul muzeului, unde acesta va inaugura o stelă în memoria victimelor.

Hollande va fi prezent la acest eveniment, în pofida faptului că în Franţa are loc al doilea tur al alegerilor locale. Preşedinţii polonez şi palestinian, Bronislaw Komorowski şi Mahmoud Abbas, vor participa, de asemenea, la acest marş, alături de premierii italian şi algerian, Matteo Renzi şi Abdelmalek Sellal, şi de miniştrii de Externe din Spania, Jose Manuel Garcia-Margallo, Olanda, Bert Koenders, sau România, Bogdan Aurescu.

Pe de altă parte, muzeul Bardo se pregăteşte să îşi reia activitatea normală. Vineri, acesta şi-a deschis porţile pentru elevi şi delegaţii, iar luni se va deschide pentru publicul larg.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS