6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puţin 23 de răniţi după ce un avion al Air Canada a ieşit de pe pistă la aterizare

Cel puţin 23 de răniţi după ce un avion al Air Canada a ieşit de pe pistă la aterizare

Un avion al companiei Air Canada, care venea de la Toronto, a ieşit de pe pistă la aterizarea pe aeroportul internaţional Stanfield din Halifax, în Noua Scoţie, duminică dimineaţă, provocând rănirea a 23 de persoane care au fost transportate la spital, relatează televiziunea CTV News.

Zborul AC624 „a avut o aterizare grea şi a ieşit de pe pistă” la ora 00.35 (6.35 ora României), a declarat Peter Spurway, purtătorul de cuvânt al aeroportului internaţional Stanfield din Halifax, în provincia canadiană Noua Scoţie.
La bordul avionului se aflau 132 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.

Spurway a declarat că incidentul nu este o prăbuşire pentru că se crede că avionul era sub control în timpul aterizării. El a precizat că nu există indicii care să arate ce anume a provocat această aterizare dură şi nu ştie în ce stare se află avionul. În momentul incidentului, pe aeroport ningea puternic.

Aeroportul este închis şi va rămâne închis până la ora locală 09.00 (15.00 ora României), a declarat Spurway, adăugând că avionul trebuie îndepărtat de pe pistă înainte de reluarea zborurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS