La numai zece kilometri de Târgu Jiu, în localitatea Curtişoara, într-un cadru natural de excepție, în șoapta frunzelor arborilor seculari, satul gorjean de altădată reînvie în cadrul Muzeului Arhitecturii Populare din Gorj.
O poartă din lemn, cu sculpturi, te îndeamnă să o treci pentru a pătrunde într-un alt spațiu, al satului gorjean de altădată. Case ce datează din secolele XVIII – XIX, acoperite cu șindrilă, unele cu beciuri din piatră, altele din lemn, vechi obiecte țărănești, toate își găsesc locul la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj. O pornim pe ulița satului de odinioară și facem un prim popas la o gospodărie, despre care, spun muzeografii, ar fi aparținut unei familii mai înstărite. Judecata lor este susținută de faptul că podeaua în cele două camere ale locuinței nu este din pământ, ci din scândură. Urcăm scările din lemn și ajungem în pridvorul casei cu stâlpi sculptați. Într-un colț e așezată o măsuță cu trei picioare, în jurul căreia sunt adunate trei scaune, toate sculptate în lemn, piese vechi ce se regăseau în toate gospodăriile țărănești de altădată. Un mănunchi de busuioc, simbol al dragostei, al bunei înțelegeri și al iubirii, stă agățat deasupra ochiului de geam. Pe jos e pământ, de fapt, un amestec „de crivină cu bălegar de cal, cu pleavă de grâu care leagă acest amalgam, ce trebuia udat de două trei ori pe zi pentru a nu crăpa“, ne informează ghidul nostru, Olivia Ruşescu, supraveghetor al muzeului.
Trecem pragul uneia dintre cele două camere ale gospodăriei, spațioase, frumoase. Pășim în bucătărie. Un blindar, un suport de linguri, o sobă pe care sunt așezate în mod simbolic câteva oale reconstituie imaginea camerelor în care familia se aduna seara în jurul mesei, pentru a gusta din bucatele pregătite de gospodina casei.
În spatele sobei, ne atrage atenția o ușă mică. Explicația nu întârzie să apară: „Era o ușă de refugiu. Atunci când venea foncirea, proprietarul, care poate nu avea în ziua respectivă banii pentru a plăti taxele la primărie, închidea ușa casei și fugea pe această ieșire de refugiu în spatele curții“.
Un specific aparte al acestei gospodării este pasarela care conduce din pridvor spre wc-ul pe care cei ai casei îl foloseau pe timpul toamnei și al iernii.
Coborâm scările, dar nu înainte de a mai cunoaște un amănunt al acestor construcții din satul gorjean de altădată. „Casele sunt acoperite cu șindrilă. Ele nu au coșuri. În momentul în care se făcea foc, fumul se urca în pod, fiind un bun tratament pentru grinzile și căpriorii de la casă. De asemenea, în iernile grele, fumul care urca în pod făcea ca zăpada adunată pe acoperiș să se topească și să nu stea un timp îndelungat pe șindrilă, să o strice“, primim lămuriri din partea ghidului.
Pe ulița satului de altădată
Coborâm ușor scările și ne îndreptăm spre altă casă, cea a părintelui Udriște din Olari, comuna Plopșoru, remarcabil monument de arhitectură populară de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La restaurarea casei au fost descoperite vechile ferestruici cât palma care nu aveau geamuri, ci erau acoperite cu bășică. În beciul casei sunt așezate coșuri pentru cereale, unele dintre ele date cu crivină pentru a nu permite grăunțelor să se piardă. Sub scară ne atrage atenția o „căroaie“ pe două roți care era trasă de boi și cu care se transportau butoaiele cu apă.
Peste drum, o mândră casă de la Cârligei înfruntă vremurile noi. E o gospodărie cu beci din piatră, singura de acest fel din muzeu. Casa cu o singură cameră avea o anexă, căreia i se spunea odaia de haine, în care proprietarii adăposteau probabil lăzile cu zestre.
Descoperim în preajma locuinței o așa-zisă înaintașă a batozei din zilele noastre. Grâul se făcea snopi și se băga în această mașinărie. Se învârtea manual, spicele de grâu se desfăceau și rămânea grâul care era totodată și selectat, separat de neghină, căci în componența așa-zisei batoze era și o sită.
Mergem mai departe, la casa unui olar de la Găleşoaia. O ușă frumos sculptată, pe care se regăsește simbolul soarelui, pridvorul cu stâlpi ce poartă motivul scării pisicii cuceresc vizitatorul. În beciul casei este reconstituit atelierul meșterului, roata de olar, și alte instrumente necesare modelării oalelor și ulcelelor.
Gardul casei atrage și el atenția: în față este făcut din scânduri, iar în spatele gospodăriei regăsim stobori împletiți cu nuiele, dar și un pârleaz de trecere.
În stânga și-n drepta gospodăriei olarului, alte case atrag atenția, cea mai veche casă din complexul muzeul, datată 1726 , dar și o locuință de la Țicleni, casă tip culă, cu un beci susținut de grinzi foarte groase. În interior, în bucătăria casei este o sobă în care a fost zidită o oală de pământ. Când făceau focul, în ea se puneau pere sau mere, pentru a fi servite copiilor. Deasupra este așezată o împletitură din nuiele. Era afumătoarea de prune. Pe pat, într-un colț, un vechi leagăn de copii, câteva piese ale costumului popular completează tabloul ce redă imaginea camerelor țărănești din vechiul sat gorjean.
În fiecare locuință regăsim obiecte folosite în gospodării odinioară: căpistere în care se frământa pâinea, un putinei în care se făcea untul. „Laptele care rămânea sub turtițele de unt purta denumirea de zară. El era amestecat cu o făină de mălai măcinată mai mare și ieșea un așa zis păsat, pe care îl fierbeau la ceaun“, ni se explică.
Ansamblul Tătărescu
În lumea satului gorjean de la Muzeul de la Curtișoara este integrat și ansamblul Tătărescu, strămutat de la Poiana-Rovinari în anii 2000-2002: casa Gheorghe Tătărescu, Biserica Sf. Gheorghe, casa Antonie Mogoș pe care fostul prim-ministru i-ar fi cumpărat-o soției, toate donații ale Sandei Tătărescu, fiica lui Gheorghe și a Arethiei Tătărescu.
În fața casei Tătărescu, construită în stil brâncovenesc cu arcade, străjuiesc câțiva lei dacici pe care i-ar fi primit cadou Gheorghe Tătărescu de la Sarmizegetusa și o masă din piatră sculptată de Brâncuși. Marele sculptor a fost găzduit de familia Tătărescu la Rovinari, când a sculptat complexul muzeal de la Târgu Jiu, fiind la acea vreme susținut financiar de familia fostului prim-ministru al României din perioada 1934-1937 și din perioada 1939-1940.
În interiorul casei, odată ce ai urcat scara de lemn, descoperi birourile ce au aparținut lui Gheorghe și Arethiei Tătărescu, dar și camerele de locuit, pe pereții cărora sunt puse la loc de cinste poze de familie.
În imediata vecinătate a casei se află și biserica Sf. Gheorghe, unde erau oficiate slujbe doar pentru familia Tătărescu.
Vântul rece ce ne mângăie obrajii ne readuce la realitate. Lumea de odinioară dispare odată cu închiderea porților. Rămâne să trăiască acolo, în colțul acela, ce-și poartă numele de Curtișoara și reînvie odată ce călătorul prin acele locuri deschide ușile vechi de lemn.
