17.3 C
Craiova
miercuri, 8 iulie, 2020
Știri de ultima oră Actualitate Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, apropiindu-se de normele climatologice ale acestei perioade, potrivit Mediafax.

Cerul va fi mai mult senin dimineaţa, dar se va înnora treptat pe parcursul zilei şi la începutul nopţii în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sud-vestice, unde cu totul izolat va ploua slab, iar local în Carpaţii Meridionali şi izolat în Orientali se vor semnala precipitaţii mixte. În a doua parte a nopţii, cerul va fi variabil, cu înnorări din ce în ce mai accentuate în jumătatea de est a ţării, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Dobrogea şi mai ales ninsori în Moldova şi în zona montană. Vântul va avea intensificări la munte, pe litoral şi în deltă, iar ziua, local şi temporar, şi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor avea valori de la 3 grade în Delta Dunării până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -8 şi 3 grade.

Miercuri, vremea va continua să se răcească, devenind normală din punct de vedere termic în vest, nord-vest şi centru, în timp ce în restul teritoriului valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât normele climatologice specifice perioadei, în special în partea de est a ţării. Cerul va fi mai mult noros în regiunile sudice, estice şi centrale, unde se vor semnala precipitaţii slabe – mai ales ninsori în Moldova şi la munte şi mixte în Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei şi local în Muntenia şi Transilvania. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi numai izolat vor cădea în special ploi slabe cantitativ. Vântul va prezenta intensificări temporare, îndeosebi ziua, în zona montană, precum şi în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor avea valori de la 0 grade în Moldova până la 12 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra între -7 şi 2 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Patru arestaţi pentru un scandal cu furci şi săbii

Patru arestaţi pentru un scandal cu furci şi săbii.

ȘTIRI GdS

Bancul zilei

O femeie intră extrem de agitată într-un cabinet ginecologic și îi spune doctorului: Domnule doctor, am venit să îmi...

Horoscop

BerbecÎți dorești ceva nu doar diferit, ci radical, inovativ, chiar excentric, să surprinzi, să ieși din tipare. Îți schimbi o părere, o...

Patru arestaţi pentru un scandal cu furci şi săbii

Patru arestaţi pentru un scandal cu furci şi săbii.

Extinderea Carierei miniere Roșia, blocată de nouă luni

Cea mai mare carieră minieră a Complexului Energetic Oltenia este blocată de nouă luni. Este vorba de Cariera...

Universitatea din Craiova, în elita educaţiei antreprenoriale superioare

Cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, Universitatea din Craiova, pune la dispoziţie studenţilor, pentru examenul de admitere 2020, 2.860 de...