13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul Ford Driving Skills for Life continuă şi în 2015

Programul Ford Driving Skills for Life continuă şi în 2015

Ford Motor Company a anunţat astăzi că va investi 2,6 milioane de euro în 2015 la nivel european în programul de conducere preventivă Ford Driving Skills For Life, pentru a oferi instruire gratuită pentru 5.000 de tineri şoferi cu vârsta cuprină între 18 şi 24 de ani.

Din anul 2013 şi până in prezent, Ford Europa a alocat un total de 6,7 milioane de euro în programul Ford Driving Skills for Life (DSFL). În acest an, Ford va oferi instruire gratuită pentru prima dată în Danemarca, Olanda şi Turcia şi va continua programele de instruire în Belgia, Franţa, Germania, Italia, România, Rusia, Spania şi Marea Britanie.

Ford a primit feedback pozitiv de la cei peste 6.100 de tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani din Europa care au beneficiat deja de programul Ford DSFL. Accidentele de maşină sunt principala cauză de deces pentru europenii din această categorie de vârstă*. Cursurile practice Ford sunt gratuite şi acoperă anumite sesiuni prin care şoferii pot recunoaşte pericolele la care se expun în  trafic, şi învaţă totodată despre manevrarea autovehiculului şi despre managementul vitezei şi spaţiului. Programul scoate în evidenţă şi riscurile la care şoferii se expun atunci cand scriu mesaje sau fac selfie-uri la volan, precum şi pericolele condusului sub influenţa alcoolului.

”Foarte mulţi tineri mor în accidente de maşină cauzate de lipsa de experienţă la volan şi decizii  luate greşit” a declarat Jim Graham, Manager, Ford DSFL. “Prin această nouă investiţie de 2,6 milioane de euro în instruirea tinerilor şoferi in 2015, putem asigura altor 5.000 de tineri aptitudinile şi cunoştinţele care le-ar putea salva viaţa.”

Ford a fost primul producător auto care a introdus un program de instruire practică avansat, complet şi gratuit pentru şoferii începători. În cei 11 ani de când a fost lansat în Statele Unite, Ford DSFL a oferit instruire unui număr de peste jumătate de milion de oameni la nivel global.

Pentru DSFL, Ford s-a asociat cu principalele organizaţii în domeniul siguranţei rutiere incluzând Association Prévention Routière din Franţa, Deutscher Verkehrssicherheitsrat din Germania,  ACI din Italia, Road Safety Russia din Rusia, Dirección General de Tràfico din Spania şi Royal Society for the Prevention of Accidents şi AA Driving School din Marea Britanie.

Anul trecut, Ford a introdus programul de instruire pentru a sublinia în mod deosebit pericolele realizării de selfie-uri la volan şi ale altor activităţi ce tin de social media şi a folosit un costum special denumit « Drink Driving Suit», care simulează starea de ebrietate şi modul în care aceasta afectează capacitatea de a conduce.

Costumul constă în folosirea unor ochelari cu câmp vizual îngust, manşoane pentru urechi, greutăţi la încheieturi şi glezne şi apărători la coate, gât şi genunchi. « Drink Driving Suit»  arată că şi cele mai simple activităţi–cum ar fi mersul în linie dreaptă – sunt mult mai greu de efectuat şi demonstrează cum o activitate mai complexă cum este condusul maşinii devine mult mai dificilă sub influenţa alcoolului.

În 2014, Ford a publicat şi rezultatele a două studii care au arătat că mai mult de unu din patru tineri a făcut un selfie în timp ce conducea şi că majoritatea şoferilor tineri din Europa declară că au condus sub influenţa alcoolului sau şi-au văzut prietenii bând şi conducând maşina.

Aproape toţi cei care au participat la cele 133 de sesiuni de instruire Ford DSFL în 27 de locaţii din opt ţări au declarat ulterior că se simt mai încrezători în urma instruirii şi că ar recomanda programul unui prieten.

“Şoferii începători au încă foarte multe de învăţat despre siguranţa la volan, aşa că le recomandăm cu tărie tinerilor şoferi să profite de programul de instruire Ford DSFL” a spus Graham. “Este amuzant, gratuit, informativ şi, pentru că reevaluăm constant ceea ce predăm, este întotdeauna relevant.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS