8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoua conducere a Senatului a fost aleasă după circa două ore de dispute între putere şi opoziţie

Noua conducere a Senatului a fost aleasă după circa două ore de dispute între putere şi opoziţie

Noul Biroul Permanent al Senatului a fost ales luni după circa două ore de dispute între PSD şi PNL pe marginea modului în care se calculează ponderea parlamentară, liberalii solicitând o poziţie în plus în conducerea acestei camere a Parlamentului, iar social-democraţii împotrivindu-se.
Disputa dintre PSD şi PNL a plecat de la eşecul negocierilor liderilor grupurilor parlamentare pe marginea componenţei Biroului Permanent şi a funcţiilor alocate în acest for.
Noua conducere a Biroului Permanent al Senatului, în sesiunea parlamentară februarie-iunie, este formată din:
Președinte: Călin Popescu Tăriceanu (PC-PLR);
Vicepresedinţi: Ioan Chelaru (PSD), Sorin Cristian Dumitrescu (PSD), Teodor Atanasiu (PNL), Vasile Nistor (PC-PLR);
Secretari: Ion Rotaru (PSD), Ion Simeon Purec (PSD), Mario Ovidiu Oprea (PNL), Pereş Alexandru (PNL);
Chestori: Nicolae Moga (PSD), Florin Constantinescu (PSD), Cristian Bodea (PNL), Verestoy Attila (UDMR);
Raportul din Putere şi Opoziţie este de 8 la 5.
Noul Biroul Permanent a ales prin vot secret asupra listei de membri cu 115 voturi pentru 3 abţineri şi 5 voturi împotrivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS