22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrecipitaţii însemnate cantitativ pînă duminică dimineaţa

Precipitaţii însemnate cantitativ pînă duminică dimineaţa

Administraţia Naţionala de Meteorologie a transmis o informare meteorologică de precipitaţii însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, începând de astăzi ora 18.00 până pe 25 ianuarie, ora 10.00.

În intervalul menţionat aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (24/25 ianuarie) precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.

În Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30…40 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h viscolind şi spulberând zăpada.
Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45….55 km/h şi izolat peste 55…65 km/h.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS