Consilierul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Bulancea, a declarat astăzi că, de la începutul anului până în prezent, procurorii anticorupţie au pus sechestru asupra unor bunuri ce valorează 150 de milioane de euro, însă acestea vor ajunge în patrimoniul statului abia peste patru-cinci ani, transmite Mediafax.ro. „Ceea ce s-a schimbat în ultimii ani este creşterea eficienţei statului în a identifica bunurile care au fost dobândite din infracţiuni şi care urmează să fie confiscate. Nu suntem nici măcar pe aproape de un ideal, de ceea ce ne-am dori, dar s-a ajuns la un punct în care doar DNA, în 2014, până acum, a instituit măsuri asigurătorii asupra unor bunuri care valorează 150 de milioane de euro”, a spus Bulancea, la o dezbatere organizată în cadrul proiectului „Susţinerea confiscării extinse şi recuperării prejudiciului în România”, finanţat de Uniunea Europeană.
Bulancea a adăugat că bunurile sechestrate de procurori vor intra efectiv în posesesia statului după ce vor fi date sentinţe definitive în dosarele în care s-au dispus măsurile asigurătorii. „Ţinând cont că aceste bunuri sechestrate în 2014 vor fi implicate în nişte hotărâri de condamnare în România peste trei, patru, cinci ani, abia atunci vom putea vorbi că aceste bunuri vor intra efectiv în patrimoniul statului. Fiind vorba de bunuri efectiv sechestrate – 416 imobile, 93 de autoturisme – sunt bunuri a căror valorificare va trebui să se realizeze relativ uşor”, a spus consilierul Laurei Codruţa Kovesi. Marius Bulancea a adăugat că imediat după ce aceste sentinţe rămân definitive, ANAF este autoritatea care va trebui să se ocupe de valorificarea bunurilor sechestrate.
Potrivit unei statistici a Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni (ONPCCRCI), în 2013, valoarea bunurilor sechestrate se ridică la peste 434 milioane de euro. Pe de altă parte, valoarea bunurilor confiscate conform notificărilor ANAF este de doar 7,6 milioane de euro.