Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, este prăznuită de Biserica Ortodoxă Română în 30 noiembrie.
Originar din Betsaida, o cetate mică aflată pe malul lacului Ghenizaret, Sfântul Andrei a fost fiul lui Iona și fratele Sfântului Apostol Petru. Înainte de a fi apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Auzind însă pe dascălul său atunci când îl privea pe Iisus, Care trecea, spunând: Iată Mielul lui Dumnezeu! (Ioan 1, 36), Sfântul Andrei a lăsat tot și a urmat lui Hristos până la moarte și înviere, fiind martor al minunilor și Învierii Lui.
Tradiția Bisericii arată că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolul Andrei L-a propovăduit pe Hristos în Bitinia, Bizanț, Tracia, Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre, Sciția (adică Dobrogea) și până în Crimeea.Sfântul Andrei a avut sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint (în Grecia), cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfântului Andrei”.
Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, în urma demersurilor repetate ale Bisericii Ortodoxe Române și ale patriarhului Daniel adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României.