Este primul cadru militar din România medaliat NATO la o misiune militară sub egida Alianței Nord-Atlantice. Şi-a dedicat întreaga carieră armatei, iar în acest an, după 37 de ani de activitate, se pregăteşte să se retragă din activitate. I-au rămas însă întipărite în minte şi suflet imaginile din teatrul de operaţiuni de la misiunea pe care batalionul românesc de geniu a avut-o în Bosnia-Herţegovina sub egida NATO. Ştie un singur lucru: nu regretă nici o secundă meseria aleasă, iar dacă ar avea posibilitatea să mai aleagă o dată, nu ar da înapoi nici o clipă şi ar urma acelaşi drum. În cursul carierei sale militare, a parcurs toate treptele ierarhiei profesionale, de la comandant de pluton până la comandant de regiment de geniu.
Se numeşte Ilie Lupu şi este comandantul Centrului Militar Zonal Dolj. S-a născut pe 5 noiembrie 1958 în comuna vâlceană Titești, într-o familie de ţărani, după cum îi place să spună. „Din cauza situaţiei materiale precare pe care părinţii o aveau, am decis să urmez şcoala militară. Era singura care oferea protecţie socială copiilor proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse. Eram trei fraţi, două fete şi un băiat… Eram în clasa a VIII-a când a venit la şcoală o comisie de la Centrul Militar Vâlcea şi a întrebat cine vrea să se facă militar. Ştiam că asta e salvarea mea, m-am ridicat şi am zis că vreau să fac asta. Îmi amintesc şi azi reacţia părinţilor mei atunci când le-am spus că vreau să urmez şcoala militară. Tata s-a bucurat foarte mult, mama, ca orice mamă de altfel, mai ales în acele timpuri, a fost extrem de speriată. Nu avea o imagine despre ce înseamnă această meserie, îi era teamă de război, îi era teamă să nu mă piardă“, așa a început să depene povestea propriei vieţi comandantul Centrului Militar Zonal Dolj.
A parcurs toate treptele ierarhiei profesionale
A plecat de acasă pe când era copil. A urmat Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Râmnicu Vâlcea, apoi cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Geniu, Construcții și Căi Ferate. „Am ales să devin ofiţer de geniu, visam să ajung copil «de geniu»… Aveam să descopăr însă că arma de geniu este specială şi complexă, cuprinde foarte multe specialităţi. Pe scurt, este arma care se ocupă cu lucrări de fortificații, cu construirea de poduri, distrugere de căi ferate, distrugere obiective-baraje, montarea unor pontoniere speciale, poduri metalice. Eram mânat permanent de curiozitate, de dorinţa de a acumula cât mai multă informaţie. Ştiam însă că o simplă greşeală poate fi fatală, atât pentru tine, cât şi pentru cei din jur“, a adăugat comandantul Ilie Lupu.
A profesat câţiva ani la Unitatea Militară de Geniu de la Craiova şi, în 1986, şi-a completat studiile militare urmând cursurile Facultății de arme, specialitatea geniu, din Academia Militară, pe care a absolvit-o al doilea în promoţie. A continuat pregătirea militară urmând numeroase cursuri cu profil de geniu, cursul de Management al Instruirii Trupelor și cursul de Management în domeniul Resurselor Umane. A parcurs toate treptele ierarhiei profesionale, de la comandant de pluton până la comandant de regiment de geniu. La numai 29 de ani era deja comandant. În 1986, s-a căsătorit cu o tânără din Craiova, fiică de militar.
„Pe lângă tehnica din dotare şi bagaje, plecăm la drum inclusiv cu coşciuge!“
Cea mai dificilă, dar şi frumoasă perioadă a carierei sale rămâne, fără doar şi poate, cea din 1996, când a mers în misiune în Bosnia-Herţegovina. A fost comandantul primului pluton de soldaţi români care a plecat într-o misiune sub egida NATO. A avut posibilitatea să vadă ce înseamnă războiul, a suferit alături de camarazii săi, a avut şansa să simtă importanţa care se acordă vieţii ostaşului. S-a îmbarcat alături de colegii săi şi a plecat într-o călătorie infernală de patru zile, cu trenul, cu tehnica pe care o aveau în dotare. „Ştiţi, atunci când un pluton de militari pleacă în misiune se iau toate măsurile necesare. Pe lângă tehnica din dotare şi bagaje, plecăm la drum inclusiv cu coşciuge! Aveam la piept fotografia copilului meu şi o icoană! De câte ori aveam şansa să sun acasă, plângeam când auzeam vocea copilului şi mă rugam ca orice să fie în ţara mea, numai război să nu fie! Ştiam că rolul nostru acolo este de refacere a infrastructurii, ştiam, de asemenea, că peste tot sunt mine plantate, care puteau exploda în orice secundă. Mă treceau nişte sentimente ciudate, aveam presimţire că ceva rău mi se va întâmpla, mă întrebam mereu când va veni şi timpul meu… Nu era zi în care să nu moară câte un soldat sau să fie răniţi. Aveam misiune grea, 24 de oameni în subordine. Eram primii care ieşeam pe teren, făceam muncă în cercetarea şi dezamorsarea minelor. Am fost cazaţi într-o clădire a unui fost combinat (ca să vă daţi mai bine seama, arăta precum Combinatul Chimic din Galaţi), din care auzeai focuri de armă, bombardamente. Făceam recunoaşterea locurilor minate, iar ziua imediat următoare începeam misiunea de deminare. Îmi amintesc că, în primele zile, atunci când au aflat că suntem români, militarii din alte ţări ne priveau ca pe nişte persoane venite din lumea a treia, coborâţi practic din copac. Eram extrem de bine pregătiţi, însă nu dispuneam de dotări materiale ca ale lor. Tehnica noastră era sovietică, depăşită… Riscurile erau enorme, dintre toate ţările prezente eram singurii care făceam cercetarea la deminare manual, cu detectoare şi sonde!“, a povestit Ilie Lupu.
Cinci francezi au murit pe loc, iar alţi 20 au fost grav răniţi
Sunt momente întipărite parcă pe retină, clipe pe care nu le va putea uita niciodată. Îşi aminteşte că fiecare dimineaţă începea cu o şedinţă de informare, în care se anunţa cine a mai murit. A pierdut numărul minelor găsite, însă îşi aminteşte că a deminat mine americane, italiene, engleze, arabe, sârbe, ruseşti, chiar şi româneşti. „Primul mort în urma exploziei unei mine a fost un american. Cele mai multe pierderi le-au suferit francezii, danezii, suedezii. Francezii, săracii, au pierdut atunci peste 60 de militari! Într-una din zile, mă aflam împreună cu băieţii mei pe teren pentru a repara taluzul căii ferate. La un moment dat, un zgomot infernal ne-a lăsat fără glas. Un soldat dintr-un camion francez a descoperit o mină antitanc. După numai câţiva metri, camionul a călcat o altă mină foarte bine mascată şi atunci a avut loc un masacru. Camionul a zburat la peste 20 de metri înălţime, împins de suflul celor zece kilograme de exploziv care compuneau acea mină… Cinci francezi au murit pe loc, iar alţi 20 au fost transportaţi în stare gravă la spitalele amplasate în teatrul de operaţiuni. Era drumul pe care se circula în siguranţă de aproximativ o lună, iar ce s-a întâmplat a fost un măcel…“, şi-a amintit comandantul.
Români în Legiunea Franceză
Nu este singura amintire care i-a marcat existenţa. Primise misiunea să distrugă o punte dintre musulmani şi sârbi. „Am plecat noaptea, cu hartă după care să ne ghidăm la lumina lanternelor… Trecuse mult de miezul nopţii, iar până la 5 dimineaţa trebuia să raportăm că am îndeplinit misiunea. Intrasem în panică, iar atunci am simţit că destinul şi Dumnezeu sunt cu noi! Am găsit o barieră la care stăteau de pază doi soldaţi francezi. Le-am solicitat ajutorul, iar după numai câteva cuvinte, unul dintre ei mi-a spus să le vorbesc în română pentru că sunt români din Petroşani. Erau soldaţi în Legiunea Franceză de cinci ani. Au urcat cu noi în maşină şi ne-au arătat locul pe care-l căutam. Am ajuns acolo, am distrus obiectivul, apoi am mers în tabăra lor şi am stat de vorbă. Am aflat cu amărăciune că ei sunt practic nişte roboţi care ajung să acţioneze din instinct şi care pot ucide la comandă. Asta înseamnă Legiunea Străină! Îmi amintesc că îmi spuneau că au ales să se înroleze pentru bani, însă doreau să se întoarcă acasă. Mai mult nu aveau voie să spună“.
La un pas de moarte
Comandantul Centrului Militar Zonal Dolj mărturiseşte că a avut noroc şi poate un al şaselea simţ care l-au salvat în situaţii critice. Priveşte cu mândrie în urmă, considerând că victoria sa finală este aceea că s-a întors cu toţi oamenii acasă. „Aveam detectoare de metal care ne ajutau în activitate. Într-una din zile am descoperit nişte mine cu totul aparte… Am dezamorsat una scoţându-i percutorul şi capsa şi eram pe punctul de a scoate splintul pentru a extrage încărcătura de exploziv! Am realizat însă că percutorul acesteia era mai mic cu câţiva milimetri decât cele pe care le cunoşteam. Dacă scoteam splintul, bucăţica aia minusculă putea să-mi provoace moartea. Am introdus mina între doi bolovani de piatră, am legat splintul cu o sârmă, m-am ascuns după o stâncă şi am tras… Altă dată, am găsit mine care acţionau chimic. Dacă aveai neşansa să calci pe ele, se iniţia explozia trotilului şi făcea ravagii pe o rază de 25 de metri. Din dorinţa de cunoaştere cu care eram mânat, am vrut iniţial să iau o mină din asta şi să o duc în tabără ca să o cercetez. Erau două eprubete cu substanţe care produceau explozia în momentul în care lichidul interfera. Am spart una din eprubete şi, în momentul în care am vrut să o sparg şi pe cea de a doua, un coleg mi-a zis că pot fi substanţe chimice aşa cum a văzut el într-un film… Atunci m-am oprit şi bine am făcut, pentru că, dacă nu m-aş fi oprit, astăzi nu aş mai fi fost în viaţă nici eu, nici camarazii mei!“, a povestit comandantul.
După această misiune, comandantul genist Ilie Lupu a fost medaliat chiar în teatrul de operaţiuni. Rămâne în istorie ca primul cadru militar din România medaliat NATO la o misiune militară sub egida Alianței Nord-Atlantice. Îşi doreşte cu ardoare ca într-o zi să ajungă în locul în care altă dată a dezamorsat mine…
Toată familia Lupu poartă haină militară. Soţia lui Ilie Lupu este ofiţer, iar fiul său Vlad este ofiţer la unitatea militară de la Făcăi.
Câteva din funcţiile ocupate
de Ilie Lupu
În 1999, odată cu înființarea în fiecare județ al țării a Birourilor Informare-Recrutare, Ilie Lupu a devenit primul șef al unei astfel de structuri în județul Dolj. În ianuarie 2007, colonelul Lupu a fost numit Comandant al Centrului Militar Județean Gorj și al Garnizoanei Târgu Jiu. Începând din 14 ianuarie 2008, a îndeplinit funcția de șef al Secției Mobilizare din Statul Major General, până pe 23 noiembrie 2009, când a fost numit șef al Serviciului Recrutare și Selecție din Statul Major General. Din 2011, este comandantul Centrului Zonal Militar Dolj.
Distincţii
Pentru merite deosebite în activitatea profesională, Ilie Lupu a primit următoarele distincții: Ordinul Național „Virtutea Militara“ în grad de Cavaler; Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler; NATO MEDAL – „Operations in the Balkans“; Emblema „Onoarea Armatei României“; Emblema de Onoare a Armatei României; Emblema de Onoare a Statului Major General; Emblema de Onoare a Comunicațiilor și Informaticii; Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României“ clasele III, II și I; Medalia de Merit „În slujba Păcii“ – clasa a III-a; Medalia de Merit „În slujba Păcii“ – clasa a II-a.
