7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJudeţele Olt şi Vâlcea, afectate de precipitaţiile de noaptea trecută

Judeţele Olt şi Vâlcea, afectate de precipitaţiile de noaptea trecută

În cursul nopții trecute și în această dimineață, peste 120 de pompieri și 25 de polițiști au acționat pentru înlăturarea efectelor ploilor torențiale care s-au manifestat în 21 de localități din 10 județe – Caraş Severin, Buzău, Ilfov, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea și municipiul București, transmite Agerpres.

Fenomenele meteorologice din noaptea trecută au cauzat inundarea mai multor case și grădini din județele Buzău, Caraș Severin, Prahova și Ilfov, forțele inspectoratelor pentru situații de urgență acționând pentru evacuarea apei cu ajutorul motopompelor. Totodată, autoritățile locale fac propriile evaluări la fața locului. În urma ploilor și viiturilor nu au existat persoane izolate sau dispărute.

În cele 10 județe, vijeliile au doborât 16 copaci și au afectat un acoperiș de bloc în Scornicești, județul Olt și altul în Călimănești, județul Vâlcea, însă nu s-au înregistrat decât pagube materiale. Temporar au fost inundate 2 pasaje rutiere în Râmnicu-Vâlcea și pasajul de la Piața Unirii din București.

Acțiunile pompierilor inspectoratelor pentru situații de urgență continuă și la această oră.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS