Președintele României, Traian Băsescu, a susţinut miercuri, 16 iulie, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, o declaraţie de presă înaintea plecării la Bruxelles (Regatul Belgiei), unde va participa la Reuniunea extraordinară a Consiliului European.
Vă prezentăm declaraţia de presă susţinută de şeful statului:
„Bună ziua. Va fi o declaraţie foarte scurtă. Particip astăzi la un Consiliul European informal, care are trei obiective. Cu certitudine, cel mai discutat obiectiv va fi Ucraina, evoluţiile de la ultimul Consiliu, din 26 – 27, când Consiliul European a stabilit cinci condiţii care să arate, dacă vreţi, bunăvoinţa Federaţiei Ruse în rezolvarea conflictului din estul Ucrainei. Al doilea subiect va fi întâlnirea cu Jean-Claude Juncker, care, după cum ştiţi, ieri a primit şi votul Parlamentului pentru a îndeplini funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, după ce în Consiliul din 26 – 27 a fost desemnat pentru această funcţie. Iată că Parlamentul a votat propunerea Consiliului European, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană are preşedinte al Comisiei Europene în persoana domnlui Jean-Claude Juncker. Aici, lucrurile vor avea o anumită dezvoltare. În cursul zilelor trecute, preşedintele Herman Van Rompuy a făcut o tatonare a opţiunilor statelor membre pentru funcţia de înalt reprezentant pentru politică externă şi pentru celelalte funcţii de conducere: preşedinte al Consiliului European şi preşedinte al Eurogrupului. Sigur că şi România are punctul ei de vedere, am dori ca înalt reprezentant pentru politică externă să fie un reprezentant al statelor estice.
În ceea ce ne priveşte, obiectivul nostru este menţinerea portofoliului agriculturii, lucru care nu se va discuta oficial astăzi, dar odată cu opţiunile pentru înaltul reprezentant, cu certitudine tot puzzle-ul desemnărilor de comisari va începe să intre în mişcare. Am experienţa acestui lucru de la formarea celei de a doua comisii Barroso. Sunt dificultăţi enorme în obţinerea obiectivului, pentru că sunt 28 de state, fiecare cu opţiunile individuale, însă dacă se realizează un tandem funcţional preşedinte-Guvern în cazul României, am convingerea că putem reuşi să menţinem portofoliul agriculturii. Acestea sunt obiectivele Consiliului European de astăzi. Vă pot asigura că, deşi este o ordine de zi aparent foarte scurtă, ea este extrem de complicată. Aş mai adăuga la agenda externă că şi situaţia din Orientul Mijlociu va face obiectul discuţiilor de astăzi, situaţia israeliano-palestiniană şi, probabil, şi situaţia din Siria.
Nu în ultimul rând aş face precizarea că discuţiile cu Jean-Claude Juncker vor începe pe tema agendei strategice – adoptată de Consiliul European în Consiliul ordinar din 26 – 27 iunie – şi care, la nivelul şefilor de stat şi de guvern, a stabilit obiectivele strategice pentru următorii cinci ani. Ele nu reprezintă noutăţi, probabil ştiţi conţinutul agendei strategice, nu le reiau, dar sunt consolidări ale politicilor economice şi sociale care au fost declanşate în perioada de criză economică. Acesta este miezul Consiliului European de astăzi, care eu presupun că se va prelungi până noaptea târziu, mai ales în zona desemnărilor. Un obiectiv extrem de important ar fi ca, la sfârşitul acestui consiliu, toţi să agreăm numele înaltului reprezentant pentru politică externă, minim acest obiectiv ar trebui realizat, pentru că de aici porneşte tot procesul de desemnare a comisarilor, proces care eu estimez că se va încheia în luna septembrie, dacă nu chiar octombrie. Este un proces extrem de dificil şi de nuanţat de negociere. Vă mulţumesc mult, vă doresc o zi bună.”