5.4 C
Craiova
sâmbătă, 29 februarie, 2020
Acasă Actualitate Evaziune fiscală de 1,8 milioane de lei

Evaziune fiscală de 1,8 milioane de lei

-

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a efectuat în ultima perioadă 16 acţiuni de inspecţie fiscală şi 21 de controale inopinate, încrucişate şi cercetări la faţa locului. Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali au vizat  verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală.
„Au fost constatate sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare totală de 2.356.726 de lei, fiind totodată aplicate 23 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 47.000 de lei. Au fost dispuse sechestrele asigurătorii în vederea recuperării sumelor datorate de către contribuabili. Pentru combaterea fenomenului de evaziune fiscală au fost întocmite sesizări penale privind încălcarea legislaţiei fiscale, sancţionată de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prejudiciul estimat fiind de 1.834.022 de lei“, a declarat Marin Ciumag, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS