23.1 C
Craiova
sâmbătă, 19 septembrie, 2020

Şeic caut companie

Un şeic caută de zor domnişoare, care să accepte să îi ţină companie lui şi familiei sale în timpul vacanţelor, prin Europa. Vi se pare un vis? Nicidecum. Potrivit lastampa.it, o agenţie din Padova va organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, primul casting pentru domnişoare şi doamne care să îşi petreacă timpul alături de un şeic, venitul lor zilnic fiind de 100 de euro. În plus, candidatelor selecţionate li se garantează dreptul la shopping nelimitat.
Vestea a făcut înconjurul Italiei şi al Europei şi, la prima vedere, multă lume a fost tentată să creadă că este vorba de o păcăleală de 1 aprilie, mai ales că totul sună ca un vis. O astfel de ofertă de muncă ar face-o invidioasă şi pe Cenuşăreasa. Pentru că la urma urmei este vorba de un job. Oferta vine tocmai din Dubai, capitala arabă a luxului exagerat şi a miilor de posibilităţi în toate sectoarele. Aici, un şeic a cărui identitate nu a fost făcută publică a contactat agenţia de modele DocStile din Padova, unde lucrează nume de referinţă din lumea modei italiene şi care, în afară de faptul că recrutează modele şi organizează evenimente, se doreşte a fi şi un intermediar între toţi cei care lucrează în această branşă. Nu se ştie dacă agenţia are contacte până în Dubai, cert este că şeicul a ales-o pentru a găsi tinere care să îl însoţească pe el, pe copiii şi soţiile sale, dar şi pe nepoţi şi alte rude (sunt incluse între 40 şi 50 de persoane, plus gărzile de corp) în cursul unei vacanţe prin Europa, cu opriri în Paris, Madrid, Stockholm, Londra, Ibiza şi, normal, Italia. Tocmai din acest motiv, şeicul îşi doreşte alături tinere care să îi fie şi personal pentru cumpărături. Condiţiile sunt clare: să fie tinere şi frumoase, să vorbească fluent engleza, să fie rafinate şi să ştie cum să se comporte la vederea unei perechi de pantofi  Louboutin sau a unei genţi Kelly.

Intenţii serioase

În cazul în care vă gândiţi că e o capcană şi că acest job prevede alte atribuţii, vă înşelaţi. „Am fost contactaţi de o agenţie din Dubai şi am vorbit cu reprezentantul şeicului. Bineînţelas că au fost prezenţi şi avocaţii noştri, nu e o păcăleală, totul este cât se poate de serios“, a explicat designerul Mauro Belcaro, de la agenţia Docstile. De altfel, multe dintre modelele sale s-au înscris în competiţie, însă „uşa“ e deschisă pentru toate tinerele care au aspectul şi vârsta potrivite. Şeicul doreşte alături doar tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani.  
 Printre condiţiile de angajare se numără şi cunoştinţele în materie de prim ajutor. „Pentru siguranţa lor şi a celor care le stau alături“, a precizat agenţia. În plus, candidatele trebuie să aibă ceva cunoştinţe despre cultura arabă. „Castingurile vor avea loc în fiecare vineri, până la sfârşitul lunii. Voi adresa întrebări privind studiile, cultura generală, un test de engleză şi un test de modă. Dacă tinerele selecţionate nu vor avea cunoştinţe suficiente de modă, vom organiza un curs pentru ele“, a explicat Belcaro. La casting şi-au anunţat prezenţa zeci de tinere. „Au sunat chiar şi fete din Croaţia şi Maroco. Cele care doresc să se prezinte la casting să ne trimită un e-mail la [email protected] pentru a stabili ziua şi ora“, a precizat Belcaro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Motociclist din Sibiu, lovit de o mașină la Novaci

În urmă cu puțin timp, în localitatea...

ȘTIRI GdS

Operațiunea „Masca”, la final

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a fost finalizată achiziţia de măşti de protecţie pentru persoanele aflate în situaţii materiale dificile şi...

Coronavirus Germania – cel mai mare bilanț zilnic din...

Germania a înregistrat sâmbătă cel mai ridicat număr zilnic de cazuri de coronavirus din aprilie şi până acum, cu 2.297 de noi...

TikTok, plângere împotriva administraţiei Trump pentru că a blocat...

TikTok şi compania ByteDance Ltd., care deţine aplicaţia, au cerut unei curţi de justiţie americane să blocheze decizia administraţiei Trump de a...

Comisia Europeană vrea ca rezultatul testelor pentru Covid-19 să...

Rezultatul testelor pentru Covid-19 ar trebui date în cel mult 24 de ore de la efectuarea lor, pentru a permite o urmărire...

Coronavirusul se întoarce în forță în Europa

China, locul de pornire al pandemiei de coronavirus a raportat sâmbătă doar 14 cazuri noi, dar al doilea val își face simțită...

Ministrul Justiției din Olanda, amendat pentru că a încălcat...

Parchetul general din Olanda a anunțat ieri că l-a amendat pe ministrul justiției, Ferdinand Grapperhaus, care, cu ocazia căsătoriei sale în luna...