Două jurnaliste străine au fost împuşcate astăzi de un poliţist în estul Afganistanului, transmite BBC News. Incidentul a avut loc în oraşul Khost, în apropiere de graniţa cu Pakistanul. „Două jurnaliste au fost împuşcate în această dimineață într-un sediu al poliţiei. Una a murit, iar cealaltă a fost grav rănită”, a declarat pentru AFP Mobarez Mohammad Zadran, purtătorul de cuvânt al oraşului Khost.
O sursă din cadrul Ministerului de Interne a afirmat că în momentul atacului cele două jurnaliste vizitau districtul Tanay din provincia Khost împreună cu un oficial din cadrul Comisiei Electrorale Independente. Poliţistul care a comis atacul a fost reţinut şi în prezent este audiat, a adăugat sursa citată.
Potrivit presei internaţionale, în ultima perioadă talibanii şi-au intensificat atacurile în Afganistan, cu scopul de a întrerupe alegerile prezidenţiale programate să se desfăşoare sâmbătă.