10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMircea Cosma, reținut de DNA, dus la spital după ce s-a simțit rău

Mircea Cosma, reținut de DNA, dus la spital după ce s-a simțit rău

Mircea Cosma, președintele Consiliului Județean Prahova, care a fost reținut, marți, de porcurorii DNA într-un dosar de trafic de influență, a ajuns la spital după ce a acuzat o stare de rău pe fond cardiac, conform B1TV.
Potrivit șefului DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea, Mircea Cosma se află în cutodia Poliţiei Prahova şi a fost transportat la spital întrucât a acuzat „o stare de rău”.
Surse medicale susțin că acesta are probleme cardiace și este consultat de un medic cardiolog.
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, dar şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, au fost reţinuţi marţi de procurorii DNA pentru trafic de influenţă (trei acte materiale), respectiv pentru luare de mită (trei acte materiale) precum şi abuz în serviciu (trei acte materiale).
În acelaşi dosar, anchetatorii au formulat o cerere de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Vlad Cosma, fiul preşedintelui CJ, urmărit penal pentru trafic de influenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS