34 C
Craiova
miercuri, 17 august, 2022
Știri de ultima orăActualitatePasărea de pe stema României

Pasărea de pe stema României

Acvila este una dintre cele mai impresionante păsări răpitoare din lume, pasăre care încă mai supravieţuieşte şi la noi în ţară. Cu o prezenţă impozantă, în care se oglindesc curajul, ferocitatea, dârzenia şi frumuseţea sălbatică, acvila de munte este una dintre cele mai redutabile prădătoare din lume, conform www.descopera.ro.

Acvila a fost, încă din cele mai vechi timpuri, deopotrivă stindard, drapel şi simbol al unor imperii şi civilizaţii. Nu a fost deloc o pasăre străină de istoria şi tradiţiile noastre, astfel încât, de la vulturul primilor Basarabi la stema statului român de astăzi, acvila de munte ne-a vegheat drumul şi destinul ca popor.
Acvila de munte comună (Aquila chrysaetos chrysaetos), care populează toată Europa şi se mai găseşte încă şi în România, este o subspecie de talie medie, care are penajul cel mai deschis la culoare, comparativ cu restul subspeciilor.  Considerată de specialişti ca fiind cea mai adaptabilă şi versatilă specie de acvilă din lume, ea are un „design“ de adevărat prădător în care Natura nu a precupeţit nimic pentru a crea una dintre cele mai mortale şi redutabile păsări din lume. Ca la mai toate speciile de păsări de pradă, şi la acvile întâlnim un pronunţat dimorfism sexual, adică spre deosebire de mai toate păsările şi toate mamiferele, la acvile femelele sunt „sexul tare“, fiind vizibil mai mari şi mai puternice decât masculii. Penajul este caracteristic, de neconfundat pentru un cunoscător. Are o culoare brun-maronie, cu ape şterse pe partea superioară a aripilor. Păsările tinere, la primul penaj, au o nuanţă generală mai întunecată a penelor, iar jumătate din coadă precum şi o parte a aripilor sunt de culoare alb curat. Odată cu înaintarea în vârstă, acest alb se restrânge până când dispare definitiv la păsările adulte, fiind înlocuit de striaţii şterse negru-maronii. Acvila de munte schimbă cinci tipuri de penaj până la cel definitiv, de adult.

Pajură, aceră, hultan
 
Povestea acvilelor pe teritoriul românesc este una deosebit de veche. Această pasăre ne-a marcat destinul ca neam încă de pe vremea dacilor. Sub influenţa lingvistică romană, poporul român a adoptat pentru acvila de munte unele denumiri explicite, precum acvilă – derivat din latinescul aquila, şi pajură, pajoră, pagiră – legendara pasăre din basmele noastre, dar care are un corespondent clar în pajero, pajera – adică pasăre.
Românii mai aveau denumiri arhaice pentru acvila de munte, cum ar fi cele de vultur de piatră, aciră, hultan, vultur iepurar. Interesantă este şi accepţiunea latină a numelui său (aqua înseamnă apă), care pare a fi un eufemism, căci în mai toate culturile străvechi, inclusiv în cea etrusco-romană, acvila era asociată focului şi apei, căci aducea atât focul sacru ceresc, cât şi apa binecuvântată.

Protejarea unui simbol

Pentru că se bucura de viaţă veşnică, acvila era şi un simbol al eternităţii sufletului, iar în această ipostază o întâlnim frecvent pe monumentele funerare din Dacia, şi chiar în primele reprezentări ale artei traco-getice.
Stema actuală a României a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992. Ea constă dintr-o acvilă pe un scut, având aripile deschise. Pasărea ţine în cioc o cruce, iar în gheare o spadă şi un sceptru. Între aripile deschise se află un scut împărţit în cinci părţi care cuprind stemele celor cinci mari regiuni istorice: Ţara Românească, Oltenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea.
Cât de rău o duce acvila de munte în ţară, a aflat relativ recent ornitologul Dorin Cărăbeţ, care studiind resturile prăzilor aduse la cuiburi a descoperit cu stupoare că acvilele noastre au început să vâneze pisici şi câini în loc de prăzile lor normale în natură…
Ocrotirea ei se mai poate face doar prin interzicerea activităţilor de planorism, parapantă şi alpinism şi limitarea vânării speciilor care constituie prăzile acvilelor, acolo unde ele cuibăresc. De asemenea, păsările pot fi ajutate şi prin plasarea de cadavre proaspete de animale în teritoriile lor, îndeosebi pe timp de iarnă sau în sezonul de cuibărit, metodă foarte eficientă, utilizată în Franţa, Spania, Germania, Polonia şi Slovacia.
Altfel, pasărea care a fost îndrăgită de daci, romani şi voievozii români va rămâne doar o efigie pe stema şi heraldica ţării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS