26.2 C
Craiova
duminică, 9 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele CJ Constanţa a primit de la procurorii DNA dreptul de a părăsi ţara pentru 15 zile

Preşedintele CJ Constanţa a primit de la procurorii DNA dreptul de a părăsi ţara pentru 15 zile

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit de la procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) dreptul de a părăsi ţara timp de 15 zile, până pe data de 30 ianuarie, pentru a putea beneficia în străinătate de tratamentele medicale de care are nevoie, informează Agerpres.ro. Potrivit reprezentanţilor DNA – Serviciul teritorial Constanţa, cererea respectivă a fost aprobată pe baza actelor care dovedesc faptul că şeful CJ Constanţa suferă de o afecţiune medicală severă.

Decizia a fost luată după ce ieri procurorii anticorupţie au dispus faţă de învinuitul Nicuşor Constantinescu, măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Constantinescu a fost ridicat ieri de către poliţişti şi procurori şi dus la sediul DNA pentru a fi înştiinţat cu privire la învinuirile care i se aduc. Potrivit unui comunicat al DNA, din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora învinuitul Constantinescu şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al CJ Constanţa, în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de peste cinci milioane euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS