9.4 C
Craiova
joi, 16 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Ziua Armatei Române, marcată prin vizite în şcoli şi ceremonii militar-religioase

Craiova: Ziua Armatei Române, marcată prin vizite în şcoli şi ceremonii militar-religioase

Garnizoana Craiova organizează, în perioada  18 – 25 octombrie 2013, o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României, la data de 25 octombrie 2013. Prima dintre acestea este organizarea „Zilei Armatei în şcoli”, eveniment care va începe mâine, 18 octombrie, şi care include prezentarea misiunilor militarilor craioveni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan, o expoziţie foto cu tematică militară, prezentarea ofertei educaţionale a colegiilor militare, institutelor militare şi a centrelor de instruire pentru soldaţi gradaţi profesionişti, precum şi organizarea de activităţi interactive.

Militarii Batalionului 20 Infanterie „Dolj” din Craiova, împreună cu reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova, vor vizita mâine, între orele 13:00 şi 15:00, Colegiul Tehnic Energetic, unde vor discuta cu elevii despre rolul armatei şi avantajele alegerii unei cariere militare. Luni, 21 octombrie, între orele 12:30 şi 14:30 militarii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” împreună cu reprezentanţi ai Biroului de Informare Recrutare din Craiova vor merge la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, urmând ca marţi, între orele 13:30 şi 15:00 aceştia să discute cu elevii de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”.

Săptămâna viitoare, pe 24 octombrie, începând cu ora 10:00 se va desfăşura simpozionul „25 octombrie – Ziua Armatei României”, la Cercul Militar din Craiova, la eveniment fiind aşteptaţi să participe istorici, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, oficialităţi ale administraţiei publice locale, dar şi elevi.     

Vineri, de Ziua Armatei Române, între orele 10:00 şi 11:00 este programat un ceremonial militar-religios la Monumentul Eroilor Români din cimitirul Sineasca, iar seara, între orele 19:00 – 20:00 se va desfăşura ceremonia de retragere cu torţe – eveniment organizat de Garnizoana Craiova. Traseul detaşamentului de onoare va fi pe itinerariul Sediul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine” (strada Amaradia nr. 48) – Prefectura Dolj  – Cercul Militar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS