Ministerul Afacerilor Externe organizează, la data de 17 octombrie 2013, conferinţa internaţională „The International Criminal Court – Achievements and Challenges Ahead”, care va ava loc la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (Aula Magna), începând cu ora 10.
Conferinţa este organizată în colaborare cu Asociaţia de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
Evenimentul este dedicat provocărilor şi proiectelor viitoare ale Curţii Penale Internaţionale (CPI), fiind marcată cu această ocazie şi personalitatea juristului şi diplomatului român Vespasian V. Pella, principal promotor al ideii unei curţi penale internaţionale. De asemenea, conferinţa se înscrie în eforturile României de facilitator pentru universalitatea Statutului de la Roma al CPI.
Invitaţi speciali la această conferinţă sunt E.S. domnul judecător Sang-Hyun Song, preşedintele Curţii Penale Internaţionale, şi E.S. doamna ambasador Tiina Intelmann, preşedintele Adunării Statelor Părţi la Statutul de la Roma al CPI. Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu va participa la deschiderea conferinţei şi va susţine o prezentare în cadrul sesiunii dedicate Planului de Acţiune pentru obţinerea universalităţii şi aplicării depline a Statutului de la Roma al CPI. De asemenea, vor susţine intervenţii în cadrul evenimentului înalţi oficiali, profesori şi experţi în domeniu, din ţară şi din străinătate.
Curtea Penală Internaţională este prima şi totodată singura instanţă penală internaţională permanentă. Această instituţie a fost înfiinţată prin Statutul de la Roma al CPI, adoptat la data de 17 iulie 1998, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002. În prezent, 122 de state sunt părţi la Statutul CPI.
CPI este complementară jurisdicţiilor penale naţionale, competenţa acesteia fiind limitată la crimele cele mai grave care privesc ansamblul comunităţii internaţionale.
România a semnat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale la data de 7 iulie 1999 şi l-a ratificat prin Legea nr. 111 din 28 martie 2002, fiind unul dintre statele care au contribuit direct la intrarea în vigoare a Statutului.