Acasă Actualitate România merge spre... nicăieri!

România merge spre… nicăieri!

-

L-am invitat pe principele valah al spiritului, Tudor Gheorghe, în premieră, la GDS TV, şi acesta, timp de aproape 75 de minute, a făcut show, ca pe scena de teatru.  

„Menestrel la curţile dorului“,  un spectacol debusolant în 1969

Am început emisiunea „Interviuri pentru eternitate“ adresându-i întrebarea: „În prima zi a acestei luni, pe 1 august, aţi împlinit frumoasa vârstă de 68 de ani. Cum aţi cataloga viaţa dumneavoastră de până acum? O colegă mi-a sugerat să vă pun astfel întrebarea: cine este Tudor Gheorghe şi ce-l mână pe el la luptă?”. Jovial, zâmbitor, iubitor de vorbă mustoasă, gustoasă, aşa cum este de-o viaţă, maestrul Tudor Gheorghe s-a amuzat: „Bă, da’ ce întrebări deştepte aţi găsit să-mi puneţi! Cum să spun… 68 de ani e o vârstă. Nu e nici o vârstă în care să încep să-mi fac socotelile, să mă gândesc cam ce-am făcut în viaţă. Ştiu că am făcut destule, că mai am multe de făcut, proiectele sunt absolut reale şi fezabile. Cred că ceea ce mi-am pus în gând să fac, am să fac, până când mă voi retrage de pe scenă, nu mai mult. Îmi voi termina toate proiectele clare pe care le mai am. Doar câteva spectacole mai am de făcut, câteva recitaluri. Şi ele vor încheia, să zic aşa, o epocă esenţială, dintr-un demers al meu de culturalizare pentru generaţia asta debusolată care vine. N-am fost de la început pornit foarte clar, foarte limpede, pe un drum. Primele spectacole au fost, cum să spun, destul de… Primul meu spectacol-recital, „Menestrel la curţile dorului“, în 1969, a însemnat o primă relogodire a poeziei cu muzica, într-un spectacol debusolant pe vremea aceea – nu se mai făcuse aşa ceva. Nimeni nu a ştiut să mă încadreze. Ba folk, ba la, la, la…“.

„Într-o covercă
la Podari, am trăit
ca Buddha“

Următorul spectacol-recital al lui Tudor Gheorghe a fost „Şapte balade“ (1971). Invitatul nostru a explicat cum s-a pregătit pentru acesta: „După «Menestrel la curţile dorului», mi-am dat seama că am făcut pasul prea mare cântând pe versurile lui Ion Barbu (versurile la «Menestrel la curţile dorului» sunt din poezia lui Ion Barbu – n.r.). A trebuit să mă întorc la folclor şi aşa am făcut «Şapte balade», o nebunie pentru acele timpuri. Nebunia mea, poate cea mai frumoasă! Pentru acest nou spectacol, m-am documentat la Academia Română, filiala Craiova, unde aveam un prieten, Aurelian Popescu. El mi-a sugerat multe. Apoi, am luat eu toate cărţile mari de folclor, de G.D. Teodorescu, Ovid Densusianu, Mihai Pop, Al.I. Amzulescu ş.a., tot ce s-a scris, versuri, epică. Şi aşa am făcut acel spectacol cu «Şapte balade» din 1971. De ce e frumos de spus asta? Pentru că în acea perioadă, la un moment dat, m-am izolat total de lume. Timp de o lună am trăit ca Buddha! M-am retras la vie, la Podari, acasă la tata. Aveam pe atunci vie, în coastă, la Podari… După aia a venit tovarăşul Bobu şi ne-a luat viile şi a plantat pomi. N-a fost rău nici asta. Ei bine, acolo, în vie la Podari, mi-am făcut o covercă, şi aveam toate cărţoaiele ălea lângă mine. Aveam un fox terrier drăguţ şi o toporişcă mică. Mă duceam dimineaţa în pădure, nu auzeam decât cucul, păsările… Trăiam însă civilizat. În covercă am pus pe jos pelinariţă, o cosisem eu înainte, mirosea frumos. Luasem de la mama o pătură în covercă, ce mai, eram civilizat. Aveam pernă, aveam cearceaf şi aveam pijama, înţelegi tu?! Dimineaţa ieşeam în pijama în faţa covercii… Treceau femeile de la pădure cu lemne, cărau săracele lemne în cap. Eu eram în faţa covercii în pijama şi ele mă vedeau. Apoi treceau pe la tata şi îi spuneau: «Ilie, vezi că e un nebun la tine în vie!». De ce credeau asta? În acei ani, la Podari, era o secţie a Spitalului de psihiatrie din Craiova, adică de nebuni, şi ele credeau că eu eram fugit de acolo! «Lasă, lasă, e de-al meu, e al meu!», le liniştea tata pe femei. Şi acolo, în coverca de la Podari, am lucrat într-o linişte extraordinară, uitat şi neştiut de nimeni. Dimineaţa venea sora mea şi îmi aducea de mâncare, dar nu dădeam ochii cu ea deoarece eu eram în pădure. Ocoleam drumurile în care aş fi putut să mă întâlnesc cu oamenii. Din când în când, doamna Tudor (soţia lui Tudor Gheorghe, actriţa Georgeta Luchian-Tudor – n.r.) venea seara la mine, romantic, pe lună, după ce termina spectacolul de la Teatrul Naţional din Craiova. Asculta greierii şi se speria de fiecare goangă. Ea fiind crescută la oraş, pe asfalt, îţi dai tu seama că o speria fiecare gânganie! Asta a fost în 1970. Şi în 1971 am făcut «Şapte balade». Apoi altele, şi altele, şi altele…“.

Ştefan Mihăilescu Brăila: Du-te în provincie şi fă dinţi
ca să muşti!

Tudor Gheorghe a absolvit IATC-ul în 1966 şi de atunci a profesat, ca actor, doar la Naţionalul din Craiova. A refuzat să joace în Capitală: „N-am vrut! Deşi am avut foarte multe oferte de a juca la teatrele din Bucureşti, m-au tot chemat. Şi nu orice teatru… De când am terminat IATC-ul trebuia să rămân… Încă din anul II de facultate am jucat în regia lui Iani Cojar. Am fost distribuit în spectacolul «Ninge la Ecuator», la fostul Teatru CFR Giuleşti, actualul Odeon, alături de actori precum Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dana Comnea, Costel Gheorghiu, Cornel Vulpe… Actori mari! Şi mi se făcuse clar programul: după ce termin facultatea, să iau negaţie de la Teatrul din Bârlad – unde urma să fiu repartizat – şi să rămân în Bucureşti. Eu am terminat şef de promoţie, cu 10 pe linie. Am refuzat varianta cu Bucureştiul. Nu, domn’e! Eu mă întorc la Craiova. Director al Naţionalului din Bănie era Radu Nicolae… Tata venise acasă din puşcărie şi cea mai mare bucurie a mea era să vin acasă la mine. Ce să caut eu în altă parte? M-a chemat într-o zi marele Ştefan Mihăilescu-Brăila la el şi mi-a zis: „Copile, al dracului de talentat eşti, dar, fii atent, nu rămâne în Bucureşti! Ce să faci aici? Să-i duci ţigări lui Ştefan Bănică, Cornel Dumitraş, lu ăştia şi ăştia?!… Du-te în provincie şi fă dinţi, mă, fă dinţi ca să muşti! Nu veni aici în Bucureşti, mieluşel, că te calcă ăştia în picioare. Arată că eşti actor, că ai vână, şi după aia vino încoace. Eu vorbesc cu doamna Elena Deleanu (directoarea Teatrului Giuleşti în perioada aceea – n.r.), sunt preşedinte de sindicat, şi te luăm la Teatrul Giuleşti. Dar du-te întâi acolo“. Şi am venit la Craiova. Şi n-am mai plecat!”.

„Generaţia tânără
este seacă din punct
de vedere sufletesc“

Rugat să vorbească despre preocupările actuale, maestrul Tudor Gheorghe a punctat: „Mă pregătesc de un spectacol foarte interesant, un spectacol-balsam, «Pelerini din ţara nimănui». Să vă explic… Tastatura, computerul au făcut din această generaţie nişte copii foarte informaţi, dar ei nu mai deschid o carte, nu mai citesc o poezie, şi atunci trebuie să le mobilăm niţel sufleţelele. Generaţia tânără este seacă din punct de vedere sufletesc.  Am gândit acest spectacol de poezie, «Pelerini din ţara nimănui», care să meargă la suflet, să fie un balsam pentru sufletul românului chinuit astăzi, un spectacol fără nici un fel de problemă, la care spectatorul meu să vină, să se aşeze şi să asculte muzică frumoasă (în orchestraţia lui Marius Hristescu), poezie simplă, poezie în stare pură, pe care am întâlnit-o la doi poeţi: Grigore Vieru şi Mircea Micu“. Pe 22 decembrie, ziua care a marcat, în 1989, începutul unei noi istorii, la Sala Palatului, Tudor Gheorghe susţine un spectacol-recital mai vechi: „Este vorba de acelaşi spectacol, «Degeaba», pe care îl fac în fiecare an, pe 22 decembrie, dar acum este îmbunătăţit. Viaţa de zi cu zi mă enervează atât de tare încât e o sursă bună de furie. Şi spectacolul ăsta, «Degeaba», e un spectacol furios, ca să zic aşa. De ce sunt furios? Ca orice român, sunt furios că nu ne găsim calea, că nu ne găsim liniştea. Şi nu din cauza românilor, ci din cauza câtorva indivizi care vremelnic ocupă funcţii de conducere. Şi asta de vreo 20 şi ceva de ani. Nu i-am ales pe cei mai buni, nu mai sunt, nu ştiu de ce… Valorile sunt răsturnate, oamenii de calitate se retrag, jenaţi…“.
I-am spus maestrului Tudor Gheorghe că pe o stradă din centrul Craiovei se află inscripţionată următoarea întrebare: „Încotro ne îndreptăm?“. Şi l-am chestionat pe această temă: Aşadar, încotro mergem maestre? Bardul de la Podari a răbufnit: „Din punctul meu de vedere, spre… nicăieri! Nici Dumnezeu nu ştie… Ne lasă aşa. Cred că Dumnezeu a luat mâna de pe noi, nu ne mai ţine legaţi la ochi. Că dacă eşti legat la ochi te duce unul de mână. Dar ne-a lăsat aşa… Duceţi-vă, măi! Şi noi, ca oile bezmetice, nu ştim în ce parte s-o luăm. Noi n-avem ciobani, n-avem câini, n-avem măgari. Nu mai avem nimic! Noi stăm aşa. Fiecare ne risipim şi ne înjurăm unul pe altul că nu merge bine treaba în ţara asta. Păi, cum să meargă, de ce să meargă?!“.

Interviul integral cu maestrul Tudor Gheorghe poate fi urmărit, începând de mâine, în format video pe site-ul Gazetei de Sud (www.gds.ro) şi ascultat la Radio Sud (97,4 FM) sâmbătă, începând cu ora 16.00, şi duminică, în reluare (ora 16.00).

ȘTIRI VIDEO GdS

Oltenii nu se mai aruncă să contracteze credite bancare haotic

În Oltenia, situaţia pe judeţe diferă, în ceea ce priveşte creditele contractate pe final de 2019. În unele judeţe au fost contractate sume mai mari sub forma împrumuturilor. În altele, a scăzut semnificativ valoarea totală a împrumuturilor. Un specialist spune că populaţia şi firmele nu se mai hazardează să împrumute oricum şi oricând credite de la bănci.