16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOpt personalităţi ale României au primit paşaport de ambasador al turismului

Opt personalităţi ale României au primit paşaport de ambasador al turismului

Opt personalităţi ale României, majoritatea din lumea sportului, au primit, ieri, paşaport de ambasador al turismului din partea Ministerului Turismului şi vor promova ţara în călătoriile lor în străinătate, informează Mediafax. Gabriela Szabo, Ivan Patzaichin, Ilie Năstase, Elisabeta Lipă, Grigore Leşe, Ştefan Popa Popa’s şi Gheorghe Zamfir au primit diplome şi paşapoarte din partea ministrului delegat pentru Turism, Maria Grapini. De asemenea, i s-a acordat un paşaport de ambasador al turismului şi Iolanda Balaş, însă aceasta a lipsit la festivitatea de luni seară din motive de sănătate. La ceremonie au fost prezenţi şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, dar şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS