28.4 C
Craiova
duminică, 4 mai, 2025
Știri de ultima orăActualitateFestivităţi de Ziua Imnului

Festivităţi de Ziua Imnului

Autorităţile craiovene au marcat ieri Ziua Imnului Naţional printr-un ceremonial militar-religios ce s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului de lângă Teatrul Naţional „Marin Sorescu“. După un moment de rugă şi închinare oficiat de un sobor de preoţi, mai mulţi reprezentanţi ai administraţiei locale au ţinut alocuţiuni în care au evocat importanţa acestui simbol muzical al românilor de pretutindeni. În partea a doua a ceremoniei, Garda Drapelului şi Detaşamentul de Onoare, compus din două plutoane aparţinând „Scorpionilor Negri“ şi un pluton din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, au intonat la unison imnul de stat, pe acordurile muzicii militare a fanfarei Garnizoanei Craiova. Festivităţile s-au încheiat cu defilarea Detaşamentului de Onoare, în frunte cu Garda Drapelului, prin faţa autorităţilor şi a câtorva craioveni care s-au oprit să vadă ce se întâmplă acolo.
În municipiul Târgu Jiu, Ziua Imnului a fost marcată printr-o premieră. Dacă participarea slabă a cetăţenilor nu a mai surprins pe nimeni, surpriza a venit din partea organizatorilor, care au decis ca imnul naţional să fie interpretat de Daniela Popescu, elevă a Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. La rândul lor, reprezentanţii autorităţilor locale au ţinut discursuri evocatoare. A mai avut loc o defilare a gărzii de onoare, precum şi un minispectacol oferit de fanfara oraşului Târgu Jiu în Piaţa Prefecturii.

Repere istorice

Amintim faptul că „Deşteaptă-te, române!“ este imnul naţional al României din 1990. Mai puţin ştiut este faptul că, pentru o vreme, acesta a fost imnul naţional al Republicii Democratice Moldoveneşti (1917 – 1918) şi al Republicii Moldova (între 1991 – 1994).
Versurile imnului au fost scrise în iunie 1848 de revoluţionarul paşoptist Andrei Mureşanu. Poezia lui, intitulată „Un răsunet“, a fost creată în urma evenimentelor de la Blaj, din 3/15 mai 1848, după ce a auzit „Din sânul maicii mele“, o romanţă publicată pentru prima dată în august 1832 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Cât despre muzica imnului, Anton Pann este creditat ca autor al acesteia, însă melodia pe care Andrei Mureşanu a pus versurile sale avea o largă circulaţie în epocă, ceea ce pune sub semnul întrebării calitatea de compozitor a lui Pann.
Data de 29 iulie a fost aleasă drept Ziua Imnului pentru că pe 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste, „Deșteaptă-te, române“, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS