Antonimele „vechi“ şi „nou“ par să-şi schimbe semnificaţia în cazul statuilor şi busturilor de pe aleile Craiovei.
Busturile şi statuile din Craiova ar trebui să readucă în memoria fiecăruia dintre noi pe cei care, în trecut, au dăruit oraşului sau ţării întreaga lor putere creatoare. Lucrurile nu stau însă chiar aşa. Doar statuile datând de la începutul secolului XX ne dau scurte lecţii nu numai de istorie, ci şi de seriozitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor. În schimb, busturile personalităţilor amplasate pe aleea de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ în 2005 inspiră doar ideea degradării. Deşi şi-au găsit locul în oraş mult mai recent decât alte statui, gradul lor de deteriorare este accentuat. Mâna modernismului, am putea spune.
Aleea cu probleme
Busturile personalităţilor de pe aleea de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ au stârnit nemulţumiri încă de la amplasarea lor. Primarul de la acea vreme, Antonie Solomon, şi viceprimarii şi-au manifestat regretul la scurt timp după ce ele au fost dezvelite, în 2005. Firicelele verzi scurse pe feţele ilustrelor personalităţi s-au accentuat odată cu trecerea timpului. Şi problemele ridicate nu se opresc doar la acest aspect. „De ce nici unul dintre busturi nu aminteşte, în afara numelui şi a anilor între care a trăit personalitatea sculptată, care a fost meritul său în lumea urbei şi a ţării?“, s-a născut fireasca întrebare în mintea unui cititor al Gazetei de Sud. Şi nu este singurul care gândeşte astfel. „E păcat! Nici unul dintre busturi nu are o plăcuţă care să le aducă aminte, celor tineri şi bătrâni, cine anume a fost acea personalitate. În afară de câteva nume şi figuri pe care le ştie toată lumea, Elena Farago, Amza Pellea, Maria Tănase, Constantin Brâncuşi, Tudor Arghezi sau Marin Sorescu, pentru mulţi celelalte busturi sunt simple nume. O enigmă! E păcat, tăbliţele explicative s-ar putea constitui într-o lecţie de cultură generală pentru tinerii care vin şi se joacă aici, seară de seară“, a spus Maria, care îşi plimba agale nepoţica pe aleile parcului.
În contrast
Cât se poate de adevărat. Lecţia de istorie şi de seriozitate în realizarea unui monument o dau statuile Craiovei care datează de la începutul secolului XX, precum cea a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a cărui siluetă ne priveşte din faţa English Park-ului. Sculptorul ei a fost Raffaelo Romanelli. El a turnat statuia lucrată pentru oraşul Iaşi în două exemplare, din care unul a fost adus la Craiova în anul 1912. „Statuia a rămas părăsită până în anul 1935, când a fost ridicată în faţa hotelului Minerva. Inaugurarea a avut loc în 1939, pentru ca în 1940 să fie mutată pe locul său de azi“, se menţionează în lucrarea „Istoria ilustrată a Craiovei“. Starea statuii este dacă nu excelentă, cel puţin bună. O spunem cu certitudine. Iar plăcuţele care să le amintească urmaşilor de realizările sale stau mărturie pe părţile laterale ale soclului. Impunătorul monument a trezit interes şi preşedintelui francez Charles de Gaulle, în timpul vizitei sale la Craiova, în 1968. „Ajungând în centrul Craiovei şi trecând prin faţa statuii domnitorului a întrebat discret pe translator pe cine reprezintă statuia. Aflând că este prinţul Unirii Principatelor Române, în cuvântul său la Adunarea Populară a introdus o referire la ataşamentul oltenilor faţă de Unire“, notează Petre Gigea-Gorun în volumul „Oameni şi evenimente craiovene“.
O altă statuie, cea a domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei, continuă să uimească şi astăzi. Ea a fost executată la Paris de către Jean de Nouy, fratele cunoscutului arhitect Lecomte de Nouy, şi turnată în bronz de către Varbedienne. Este una dintre cele mai vechi statui ale Craiovei, datând din 1912. Timpul care s-a scurs de atunci nu a lăsat urme, astfel că ea continuă să impresioneze din curtea Bisericii „Sfânta Treime“, acolo unde este amplasată. Şi pe soclul acestei statui sunt înscrise principalele realizări ale domnitorului: codul de comerţ, şcoala de fete, legiuirea agrară, şcoala de chirurgie – de altfel, o altă scurtă şi binevenită lecţie de istorie. Din aceeaşi perioadă datează şi bustul profesorului patriot Ioan Maiorescu, aşezat în 1913 în Parcul „Romanescu“ şi din 1928, în grădiniţa Colegiului Naţional „Elena Cuza“, pe locul unde ilustrul profesor dăduse citire Proclamaţiei de la Islaz.
Prin intermediul acestor opere de artă, contemporanii îşi cinstesc trecutul, subliniind contribuţia Craiovei şi a Olteniei în cultură, artă şi ştiinţă. O simplă plăcuţă explicativă, şi poate, dacă nu ar fi prea îndrăzneţ, o refacere a busturilor de pe Aleea Personalităţilor ar fi nu numai un gest de respect, ci şi de preţuire pentru trecutul acestei urbe.
Cine ştie, poate că odată cu mutarea lor temporară, pe perioada lucrărilor la parcarea subterană de sub parcul din vecinătatea Teatrului Naţional „Marin Sorescu“, planificată de municipalitate, un meşter iscusit se va apleca asupra acelor busturi şi le va da o faţă nouă?
Tiberiu Brînduşoiu (anul II, Secţia de Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe Sociale),
Mirela MARINESCU
