25.1 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCooperarea în lupta împotriva corupţiei la nivel regional, prin intermediul Iniţiativei Anticorupţie din Sud-estul Europei

Cooperarea în lupta împotriva corupţiei la nivel regional, prin intermediul Iniţiativei Anticorupţie din Sud-estul Europei

Reprezentantul României, Simona-Maya Teodoroiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, a semnat, astăzi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Zagreb, Protocolul de modificare a Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea în lupta împotriva corupţiei la nivel regional, prin intermediul Iniţiativei Anticorupţie din Sud-estul Europei – RAI. La ceremonia de semnare au mai participat miniştri de justiţie şi înalţi reprezentanţi din Statele Părţi RAI (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia).
Protocolul menţionat reprezintă temeiul pentru continuarea cooperării între statele din sud-estul Europei în materia luptei împotriva corupţiei, prin intermediul RAI, ca unic organism în materie la nivel regional. Iniţiativa marchează astfel un nou început, având în vedere recenta alegere a unei noi echipe la nivelul Secretariatului RAI.
Precizăm că România a fost implicată încă de la bun început în activitatea RAI. Astfel, România a contribuit cu primul expert anticorupţie al Iniţiativei, a iniţiat şcoala de vară pentru magistraţi (proiect care se derulează şi în prezent) şi a fost printre primele ţări care au contribuit financiar la funcţionarea Secretariatului de la Sarajevo.
Cu ocazia intervenţiei, reprezentanta României a precizat că RAI trebuie să îşi consolideze rolul de punct focal regional anticorupţie şi să aducă o mai mare valoare adăugată pentru statele părţi, care investesc resurse umane şi financiare la Iniţiativă. Organizarea de reuniuni tematice la care să participe reprezentanţi ai sistemului judiciar, ofiţeri de poliţie, alte categorii de experţi care să realizeze un schimb de bune practici, a devenit o necesitate. Mai mult decât atât, RAI ar trebui să devină un punct de legătură între autorităţile cu atribuţii în materia elaborării unor politici publice în materia luptei anticorupţie, deoarece în multe situaţii factorii generatori de corupţie sunt comuni pentru regiune. Numai printr-o abordare comună pot fi găsite soluţii adecvate.
Precizăm că de la 1 iulie 2013, România a preluat şi Preşedinţia SEECP, procesul de cooperare la nivel sud-est european, calitate în care va organiza în prima jumătate a anului 2014 conferinţa ministerială a miniştrilor de justiţie şi afaceri interne, care îşi propune să reflecte progresele în implementarea Memorandumului de Înţelegere al RAI şi eforturile anticorupţie din regiune.
Nu în ultimul rând, au fost subliniate importanţa Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012 – 2015, aprobată de Guvernul României în 2012, care poate fi privită ca o bună practică pentru alte state din regiune, precum şi progresele înregistrate în implementarea acestui document strategic

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS