Un partid britanic naţionalist şi eurosceptic intenţionează să plaseze în centrul strategiei sale de campanie electorală pentru alegerile locale temeri legate de o migrare masivă dinspre România şi Bulgaria, informează Mediafax.ro. Potrivit unui articol publicat de The Independent în ediţia electronică, premierul conservator David Cameron a refuzat să speculeze cu privire la numărul de persoane din aceste ţări est-europene care s-ar putea migra spre Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, după anularea restricţiilor care le sunt impuse în cadrul Uniunii Europene (UE), în ianuarie 2014. Publicaţia scrie că UK Independence Party (UKIP), care înregistrează o creştere în sondaje, arată că nu are asemenea „scrupule”, subliniind că anularea restricţiilor ar putea conduce la un val de 350.000-400.000 de români şi bulgari în Marea Britanie şi la un impact asupra ratei infracţionalităţii. Formaţiunea a anunţat că această problemă va juca un rol „semnificativ şi major” în cadrul campaniei sale pentru alegeri locale, în mai, dar şi în cea pentru Parlamentul European, în 2014.
Potrivit The Independent, acest lucru va amplifica temerile conservatorilor britanici potrivit cărora partidul eurosceptic şi naţionalist ar putea eroda şi mai mult susţinerea de care se bucură în rândul alegătorilor săi. Astfel, o serie de parlamentari conservatori ar urma să ceară Guvernului să impună noi restricţii, în regim de urgenţă, românilor şi bulgarilor, din cauza posibilului impact asupra pieţei muncii şi serviciilor.