Aflat în topul primilor 50 de arhitecţi din lume, arhitectul Dorin Ştefan a proiectat un pavilion Brâncuşi (Cubul, Ovoidul, Măiastra) din sticlă, iar atât dimensiunile, cât şi faptul că realizarea lor structurală se va face numai din sticlă este o mare provocare tehnică. Lucrarea de la Craiova, amplasată în curtea Muzelui de Artă, este asociată cu Luvrul şi prin faptul că intrarea în pavilion se face pe sub pământ, printr-o aripă care va adăposti o mică sală multifuncţională şi o zonă expoziţională în care se intenţionează reproducerea fotografic, la scara 1:1, a ambianţei din atelierul lui Brâncuşi de la Centrul Pompidou din Paris
La solicitarea GdS, autorul proiectului Brâncuşi Craiova a oferit amănunte legate de premiera arhitecturală care ar putea prinde contur în perimetrul Muzeului de Artă din Bănie.
I.J.: De mai bine de un an se vorbeşte de un muzeu-pavilion Brâncuşi la Craiova, iar dumneavoastră aţi eleborat studiul de fezabilitate. Oferiţi-ne câteva detalii privind cele trei variante pe care le-aţi propus autorităţilor judeţului Dolj.
D.Ş.: Brâncuşi m-a fascinat încă din liceu, iar povestea despre „Templul meditaţiei“, pe care ar fi urmat să-l realizeze în India, am tot purtat-o cu mine până când, în urmă cu doi-trei ani, s-a potrivit s-o încerc în arhitectură. Brâncuşi, la cererea unui maharajah, gândea la un templu în care să expună „Pasărea în văzduh“ în câteva ipostaze materiale şi, în plus, o nouă sculptură dedicată acestui templu. Spuneam povestea despre templu deoarece sunt relatate mai multe posibile versiuni ale templului (relatări indirecte ale intenţiilor lui Brâncuşi consemnate de prieteni şi biografi), de formă cubică sau ovoidală, dar în toate se intra pe sub pământ, iar lumina pătrundea după un traiect bine ticluit ca să „lumineze“ sculpturile cu un anumit sens.
Pentru Expoziția mondială din China 2010, am propus un proiect pentru pavilionul României bazat pe „povestea“ templului meditaţiei lui Brâncuşi. Nu s-a realizat, dar proiectul a fost mediatizat şi astfel am fost invitat de către autorităţile judeţului Dolj să-l regândesc pentru Craiova. Desigur, contextul la Craiova este foarte special legat de Brâncuşi şi ar fi un gest de mare semnificaţie să-i dedicăm lui Brâncuşi un semn de recunoştinţă.
Pavilionul de la Craiova, o mare provocare tehnică
I.J.: Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj (CJ), Ion Prioteasa, a afirmat că acest pavilion Brâncuşi – proiectat de dumneavoastră – este o premieră pentru România şi o noutate, inclusiv la nivel mondial. Care ar fi aceste singularităţi ale proiectului? Vizitatorii se vor simţi ca la… Luvru?!
D.Ş.: Mă gândeam că unui deschizător de drumuri, cum a fost Brâncuşi, ar trebui să-i atribuim materializării „semnului“ dedicat şi o componentă de performanţă tehnică. Astfel, un cub cu latura de 12 metri conţine un ovoid la fel de înalt, care, la rândul lui, pe toată înălţimea, „îmbracă“ silueta „Păsării măiestre“. Am ales „Pasărea măiastră“ sau „Măiastra“ pentru că nu facem o materializare a „Templului meditaţiei“ în care se regăseau „Păsările în văzduh“, ci intenţionăm să aducem în prim-plan tema Păsării, pe care Brâncuşi a dezvoltat-o permanent, şi nu în ultimul rând „Măiastra“ – care este simbolul artei pământene trimis pe Lună să ne reprezinte în spaţiu.
Toate formele incluse în pavilion (Cubul, Ovoidul, Măiastra) sunt din sticlă, iar atât dimensiunile, cât şi faptul că realizarea lor structurală s-ar face tot numai din sticlă este o mare provocare tehnică. La Luvru, arhitectul I.M. Pei şi-a dorit ca piramida să fie din sticlă, dar fără toată acea osatură metalică care-i taie din mister. Atunci, tehnologia nu putea rezolva dorinţa arhitectului. Astăzi am putea realiza o „casă“ cu trei etaje integral din sticlă (stâlpi, grinzi, planşee, pereţi). Asocierea cu Luvrul este dată şi de faptul că, în proiectul nostru, intrarea în pavilion se face pe sub pământ, printr-o aripă care va adăposti o mică sală multifuncţională şi o zonă expoziţională în care intenţionăm să reproducem fotografic, la scara 1:1, ambianţa din atelierul lui Brâncuși de la Centrul Pompidou din Paris. În cel de al treilea „înveliş“, în interiorul „Măiastrei“, un lift telescopic unipersonal ne poartă într-o ascensiune meditativă de câteva minute…
I.J.: Acest proiect Brâncuşi de la Craiova nu contrastează, într-un fel, cu arhitectura Muzeului de Artă din Bănie, acolo unde va fi amplasat?
D.Ş.: După mai bine de 100 de ani, ar fi o completare şi o cooperare cu Palatul Mihail, a unui pavilion în limbajul şi în semnificaţiile culturale şi arhitecturale ale timpului nostru. De aceea, am şi urmărit ca lângă materialitatea atât de telurică a unui palat, deşi realizat între 1900-1907, de secol XIX, să-i aducem în vecinătate „imanenţa“ sticlei. Şi, poate nu întâmplător, Palatul Jean Mihail, care adăposteşte câteva dintre puţinele piese de Brâncuşi din România, este realizat în maniera academismului francez, manieră în care Brâncuşi debutează şi pe care o revoluţionează. Astfel, contextul fizic al debutului lui Brâncuşi, materializat în Palatul Mihail, este completat cu un semn din vecinătatea „op-art“-ului, viziune artistică aparţinând avangardei târzii, dar avangardă care se sprijină şi pe Brâncuşi. Mai mult, Brâncuşi, deşi se exprimă în piatră, metal, sculptura lui, viziunea lui, urmăreau o altfel de percepţie. Iar sticla şi efectele de translucenţă ale pavilionului urmăresc astfel de efecte asociate.
Impresionat de apetitul cultural doljean
I.J.: Am înţeles că studiul de fezabilitate Brâncuşi a fost şi în dezbaterea Ordinului Arhitecților din România. Care au fost opiniile?
D.Ş.: În general, proiectul a fost bine primit. Prezenţa lui Brâncuşi în România trebuie în permanenţă căutată, provocată, promovată. Deşi beneficiază de „auspiciile“ Brâncuşi este însă, în acelaşi timp, un proiect şi un context fizic (Palatul Mihail) sensibil, care trebuie explicat şi aşezat tocmai în acest complex context.
I.J.: Ce aţi dori să precizaţi în finalul acestui interviu despre posibilul ovoid Brâncuşi de la Craiova?
D.Ş.: Că avem acum un studiu de fezabilitate realizat în baza variantei finale, variantă aprobată de Consiliul Judeţean Dolj. Şi că am fost plăcut impresionat de apetitul cultural al oficialităţilor politice doljene. În aceste vremuri complicate, economice şi politice, şi nu numai româneşti, să găsim resurse pentru cultură este o provocare căreia sperăm ca, împreună, să-i facem faţă.
