6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate6.900 de şomeri, consiliaţi în cadrul proiectului „Munca pe primul loc“

6.900 de şomeri, consiliaţi în cadrul proiectului „Munca pe primul loc“

Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare (ASEF) Craiova, împreună cu partenerii săi, Tinguely International BV, Facultatea de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova şi Institutul Social Oltenia, a prezentat vineri rezultatele obţinute în cadrul proiectului „Munca pe primul loc“, desfăşurat în perioada 30 iunie 2010 – 31 decembrie 2012. Proiectul s-a derulat timp de 30 de luni, prin Programul Operaţional Regional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 „Investeşte în oameni!“, Axa prioritară 5 – Promovarea măsurilor active de ocupare, Domeniul Major de Intervenţie (DMI) 5.1 – Dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare, având o valoare totală de 5.000.000 de euro. Obiectivul general a vizat creşterea participării şomerilor, în special a celor de lungă durată, la programe active de ocupare pentru facilitarea integrării, atragerea şi menţinerea unui număr cât mai mare de persoane pe piaţa muncii, inclusiv din zonele rurale, precum şi sprijinirea ocupării formale în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia. De asemenea, proiectul a urmărit realizarea unui program complex de reintegrare pe piaţa muncii pentru 3.000 de şomeri (inclusiv persoane inactive) din regiunea SV Oltenia şi 1.500 de şomeri din regiunea Sud Muntenia, obiectiv realizat prin înfiinţarea a două Centre pentru Reintegrarea Şomerilor (CRS). În acelaşi timp, s-a înfiinţat Comisia Interregională pe Probleme cu Şomerii (CIPS), care a contribuit la sprijinirea CRS de la Craiova şi Alexandria.

11 cursuri de formare profesională

Pe parcursul implementării proiectului, prin CRS Craiova au beneficiat de servicii integrate (consiliere şi informare, mediere pe piaţa muncii şi formare profesională) peste 5.400 de persoane, iar prin CRS Alexandria – 1.500 de persoane. Un număr semnificativ dintre beneficiarii celor două CRS a urmat unul din cele 11 cursuri de formare profesională interne (mediator social, competenţe sociale şi civice, comunicare în limba engleză, antreprenoriat, operator introducere, prelucrare şi validare date, casier verificator bani, secretariat-birotică) sau externalizate (operator la maşini-unelte cu comandă numerică, confecţioner textile, electrician întreţinere medie şi joasă tensiune, fochist), finalizate cu un certificat recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Tot prin intermediul proiectului, a fost iniţiată şi dezvoltată o nouă formă de mediere pe piaţa muncii, „Dialogul muncii“, concretizată în întâlniri lunare între reprezentanţii angajatorilor din cele două regiuni şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
„Am stabilit parteneriate cu peste 50 de firme din cele două regiuni, mai mult de jumătate dintre ele devenind colaboratori permanenţi. Împreună cu aceşti parteneri am implementat o nouă manieră de lucru pe piaţa muncii, am pus faţa în faţă angajatorii şi şomerii. Alături de noi s-au implicat şi mulţi voluntari, ceea ce spune multe despre dorinţa tinerilor de a se implica în viaţa comunităţii“, a declarat Tania Levcenco, manager de relaţii cu comunitatea în cadrul ASEF Craiova. Peste 2.300 de persoane au urmat unul dintre cele 11 cursuri de formare profesională, conform celor angrenaţi în proiect. Trei dintre cursurile de formare au fost urmate de persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului de Minori şi Tineri (PMT) Craiova: este vorba despre cursul privind competenţele sociale şi civice – 12 persoane şi două cursuri de confecţioner textile – 21 de persoane. Printre noutăţile aduse de proiectul „Munca pe primul loc“ se află şi introducerea conceptului de „manager de caz“: beneficiarul este consiliat de un specialist de la faza de informare, până la formare profesională şi angajare. „Cerinţele angajatorilor sunt din ce în ce mai mari, iar competiţia pe piaţa muncii este acerbă, de aceea am recomandat şi recomandăm cursurile de formare profesională, dobândirea permanentă de noi competenţe. Şcolile de meserii nu vor reuşi să acopere toată paleta de specializări cerute pe piaţa muncii“, a mai spus Tania Levcenco.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS