12.3 C
Craiova
miercuri, 5 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTribunalul Bucureşti judecă astăzi propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu

Tribunalul Bucureşti judecă astăzi propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu

Tribunalul Bucureşti urmează să judece astăzi cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de arestare preventivă a fostului deputat PDL Alin Trăşculescu, într-un dosar în care acesta este acuzat de trafic de influenţă, informează Agerpres.ro. Cererea DNA a ajuns la Tribunalul Bucureşti pe 22 noiembrie, iar judecătorul căruia i s-a repartizat acest dosar a decis că Trăşculescu trebuie citat la domiciliul său din Vrancea, astfel încât se impune amânarea judecării cauzei pentru astăzi.

DNA a extins cercetările în cazul lui Trăşculescu pentru o nouă infracţiune, cea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Potrivit DNA, aceste noi măsuri au fost luate de procurori în dosarul în care se efectuează acte de urmărire penală faţă de Trăşculescu pentru infracţiunile de trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Pe 20 noiembrie Camera Deputaţilor a constatat încetarea calităţii de deputat a lui Trăşculescu, în urma demisiei sale fiind înlăturat impedimentul procedural care nu le permitea procurorilor să ceară instanţei arestarea preventivă a inculpatului. În noile împrejurări create prin demisia lui Trăşculescu, competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive a revenit Tribunalului Bucureşti.

Alin Trăşculescu a fost reţinut pe 11 noiembrie de procurorii DNA, însă a părăsit pe 12 noiembrie arestul Poliţiei Capitalei, după ce ordonanţa de reţinere a expirat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS