Sute de gorjeni cu handicap din Târgu Jiu şi nu numai vor putea beneficia de asistenţă de specialitate. Autorităţile din Târgu Jiu au inaugurat ieri Centrul de zi „Christian“, care oferă asistenţă pentru persoanele tinere şi adulte cu handicap. Fondurile pentru realizarea Centrului au fost obţinute în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă, în cadrul Programului Operaţional Regional. Valoarea lucrărilor depăşeşte 1,3 milioane de lei, contribuţia locală fiind de 82.000 de lei. Totodată, Primăria Târgu Jiu a pus la dispoziţia constructorului fosta centrală termică din cartierul Mioriţei. Clădirea a fost compartimentată, reabilitată şi dotată corespunzător. Proiectul contribuie la îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale, prin asigurarea unui acces egal al cetăţenilor din Târgu Jiu la astfel de servicii.
În cadrul Centrului social multifuncţional pentru persoanele cu handicap sunt furnizate servicii sociale adaptate nevoilor beneficiarilor în scopul îmbunătăţirii calităţii şi ridicării acestor servicii la standarde europene. Prin intermediul Centrului se asigură crearea infrastructurii necesare desfăşurării de: activităţi de informare, consiliere psihologică şi juridică şi conştientizare socială pentru persoanele cu handicap fizic, locomotor, neuromotor, somatic, vizual. Această activitate va urmări protecţia şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, promovarea participării active a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, crearea unei autonomii a individului, astfel încât să fie sigur pe propria viaţă.
Eugen Măruţă
A fost inaugurat Centrul de asistenţă pentru persoanele tinere şi adulte cu handicap
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

