Primarul oraşului Năvodari, judeţul Constanţa, Matei Nicolae, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru infracţiunea de dare de mită. Potrivit Agerpres, acesta urmează să fie prezentat astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurorii DNA a rezultat că, ”în perioada iunie – octombrie, Matei Nicolae, primarul oraşului Năvodari, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea”, inculpatul considerându-le ”abuzive, nejustificate şi motivate politic”. În schimb, ofiţerului de poliţie i s-a promis o recompensă, materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie, a două loturi de teren situate în Năvodari. DNA susţine că darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei.
Primarul oraşului Năvodari, reţinut pentru dare de mită
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

