Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au agreat solicitarea ajutorului de urgenţă pentru Oltchim şi au impus autorităţilor române un termen de două luni pentru acordarea acestui sprijin, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Rodin Traicu, astăzi, potrivit Agerpres.
„Reprezentanţii FMI sunt de acord cu ajutorul de urgenţă. Ne-au întrebat în ce stadiu este întocmirea documentaţiei pentru obţinerea lui. Ne-au spus că termenul limită este de două luni. Replica mea a fost că aşa cum ei ne cer urgentarea introducerii managementului privat, aşa cerem şi noi urgentarea acordării ajutorului”, a afirmat Traicu, făcând referire la ajutorul de salvgardare de 20 milioane euro pentru care se poartă discuţii cu reprezentanţii CE. Secretarul de stat a adăugat că, în cadrul discuţiilor cu FMI, s-a ajuns la concluzia că termenele rămân cele care au fost angajate anterior, la negocierile din luna august 2012.
FMI a dat un termen de două luni în cazul ajutorului de urgenţă pentru Oltchim
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

