6.7 C
Craiova
luni, 24 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePeste 21.000 de copii au revenit în ultimii patru ani din Italia şi Spania în şcolile din România

Peste 21.000 de copii au revenit în ultimii patru ani din Italia şi Spania în şcolile din România

Peste 21.000 de copii s-au întors în ultimii patru ani din Italia şi Spania în şcolile din România, aproximativ o treime dintre ei având dificultăţi de readaptare şi probleme psihologice şi emoţionale, potrivit unui studiu care a fost prezentat astăzi de Asociaţia Alternative Sociale. Astfel, potrivit NewsIn, studiul arată că un număr de 21.325 copii care au revenit din Italia şi Spania au solicitat în perioada ianuarie 2008 – mai 2012 echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc.
Cei mai mulţi dintre aceştia au fost din judeţele Bacău (1.118), Neamţ (973), Iaşi (943) şi Galaţi (913). Un vârf al remigraţiei a fost atins în anul 2009, atunci când peste 7.000 de copii au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc.
Potrivit estimărilor autorilor studiului, numărul copiilor care revin în ţară din Spania şi Italia reprezintă două treimi din totalul celor care remigrează.
Cercetarea sociologică realizată în cadrul studiului a arătat că aproximativ 10% dintre copiii reîntorşi în România recunosc explicit că au probleme de readaptare şi reintegrare social.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS