16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateNouă alpinişti morţi, iar alţi şapte dispăruţi într-o avalanşă din Nepal

Nouă alpinişti morţi, iar alţi şapte dispăruţi într-o avalanşă din Nepal

Şapte alpinişti au fost daţi dispăruţi într-o avalanşă produsă duminică pe muntele Manaslu, în Nepal, a anunţat luni Ministerul nepalez al Turismului, în timp ce poliţia a anunţat nouă morţi.
„Şapte alpinişti lipsesc la apel. Echipele de salvare au fost împiedicate de vremea nefavorabilă. Ele vor relua căutările în această dimineaţă”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Gyanendra Shrestha, referindu-se la această avalanşă care s-a soldat cu cel puţin nouă morţi, potrivit poliţiei.
Victimele făceau parte dintr-un grup de 25-30 de alpinişti ce erau pe punctul de a ajunge pe culmea acestui munte (8.156 de metri), unul dintre cei mai periculoşi din lume, în momentul în care tabăra lor de bază a fost lovită de un perete de zăpadă şi gheaţă, duminică dimineaţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS