13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJudecătorul CCR Tudorel Toader nu exclude posibilitatea amânării unei decizii privind referendumul

Judecătorul CCR Tudorel Toader nu exclude posibilitatea amânării unei decizii privind referendumul

Judecătorul CCR Tudorel Toader a declarat, astăzi, la intrarea în sediul Curţii Constituţionale, că există şi posibilitatea amânării luării unei decizii în legătură cu referendumul pentru demiterea preşedintelui, informează NewsIn. Întrebat de ziarişti dacă există posibilitatea unei amânări a deciziei în privinţa referendumului, Toader a răspuns că „este posibil”. La întrebarea dacă CCR ar putea lua o decizie şi cu un vot de 5 la 4, Tudorel Toader le-a spus jurnaliştilor să aştepte să fie anunţaţi de către preşedintele Curţii despre decizia care va fi luată.

La rândul său, la sosirea la Curtea Constituţională, preşedintele CCR, Augustin Zegrean, întrebat despre o posibilă decizie cu un vot de 5 la 4, a răspuns: „Asta vă doriţi?!”. Zegrean a mai spus că şi el are foarte multe întrebări în legătură cu referendumul, acesta fiind şi motivul pentru care o decizie din partea Curţii a fost amânată.
Plenul Curţii Constituţionale a României s-a întrunit, azi, începând cu ora 10.00, pentru a analiza datele trimise de Guvern privind listele electorale permanente, urmând să ia o decizie privind referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS