24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindromul „Pretty Woman“

Sindromul „Pretty Woman“

Atunci când ne gândim la persoanele care apelează la sex pe bani, automat avem tendinţa să spunem că este vorba doar de „o nevoie“ fizică. Deşi în multe cazuri este foarte probabil ca lucrurile să stea chiar aşa, potrivit unui nou studiu dat publicităţii de „Men and Masculinities“, pentru foarte mulţi bărbaţi astfel de experienţe ajung chiar să capete
nuanţe romantice. În opinia lui Ronald Weitzer, de la George Washington University (USA), coautor al studiului împreună cu colega sa Christine Milrod, clienţii obişnuiţi ai prostituatelor ajung să dezvolte sentimente faţă de acestea, demonstrând că, la final, ceea ce îi determină să caute acest gen de relaţii este nevoia de afecţiune şi contact fizic. „În ultimii ani am observat o uniformizare progresivă a serviciilor prostituatelor independente, în cadrul căreia întâlnirile sexuale contra cost încep să semene tot mai mult cu o întâlnire cu un potenţial partener. Studiul nostru demonstrează faptul că clienţii fideli ai unei «vânzătoare de sex» deseori au sentimente profunde de afecţiune, care pot duce la o poveste de dragoste în adevăratul sens al cuvântului“, a explicat Milrod. Pentru a ajunge la concluzia că mulţi dintre bărbaţii care apelează la damele de companie se află, de fapt, în căutarea dragostei, autorii studiului au analizat 2.442 de mesaje postate pe un forum dedicat acestui subiect, forum găzduit de un site de recenzii despre prestaţiile oferite de prostituate. Site-ul are peste un milion de clienţi care citesc şi postează comentarii despre propriile experienţe cu sexul contra cost şi care, în o treime din cazuri, au trecut dincolo de un simplu raport sexual. „Aceste relaţii urmează un scenariu romantic convenţional, care normalizează legătura şi îl «dezvinovăţeşte» atât pe client, cât şi pe prestatorul de servicii. Studiul demonstrează că acest tip de normalizare se poate manifesta printr-o fuziune a finanţelor, a familiilor şi la final într-un raport monogam. Furnizorul nu mai este un simplu «vânzător» de raporturi sexuale, ci un adevărat partener romantic“, a concluzionat Milrod.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS