Acasă Actualitate Prietenia la vaci

Prietenia la vaci

-

Cercetătorii britanici şi-au descoperit o nouă curiozitate, mai precis să afle care este mecanismul prin care vacile se împrietenesc. Potrivit unui articol publicat în Daily Mail, un studiu finanţat de Departamentul britanic pentru Mediu, Alimentaţie şi Agricultură se concentrează pe înţelegerea relaţiilor sociale din interiorul cirezilor de rumegătoare. Obiectivul declarat este acela de a ajuta fermierii din Marea Britanie să sporească gradul de confort al animalelor pe care le cresc în scopul de a mări semnificativ producţia de lapte la nivel naţional.
Prima etapă a experimentului făcut s-a desfăşurat la o fermă din Cullompton, comitatul Devon. Vacile crescute aici au fost echipate cu dispozitive de înaltă tehnologie care utilizează semnale radio pentru a determina cât de aproape stau animalele unele de altele, permiţându-le astfel oamenilor de ştiinţă să realizeze un fel de hartă a interacţiunii sociale a rumegătoarelor. Coordonatorul studiului, Darren Croft, membru al Grupului de cercetare în domeniul comportamentului animal din cadrul Universităţii Exter, a explicat că cea de-a doua fază a experimentului va presupune procesarea naturii interacţiunii dintre animale pentru a stabili cum sunt formate şi menţinute relaţiile în interiorul cirezii.
Croft a precizat că experimentul a pornit de la ipoteza potrivit căreia în cadrul grupurilor de animale ar exista structuri şi relaţii care afectează confortul şi starea de sănătate a membrilor. „Vacile sunt animale sociabile, care formează structuri importante în cadrul grupului, iar adăugarea sau eliminarea unui animal dintr-un grup deja format poate modifica semnificativ dinamica. Noi am vrut să aflăm exact cât de importante sunt aceste structuri sociale“, a explicat Croft. Acesta şi-a exprimat speranţa că rezultatele experimentelor făcute le vor fi de ajutor fermierilor în formarea cirezilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

Director general nou la CFR Marfă

Consiliul de Administraţie al CFR Marfă l-a numit joi pe Traian Preoteasa în funcţia de director interimar. Acesta este inginer de profesie,...