19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Comunitatea evreiască din România, nemulţumită de nominalizarea lui Şova ca ministru

Comunitatea evreiască din România şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nominalizarea senatorului Dan Şova, care a negat progromul de la Iaşi, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a declarat preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, citat de site-ul israelian Ynetnews şi de Mediafax. Preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti Erwin Simsensohn a declarat, pentru site-ul Ynetnews, că evreii din România s-au „înfuriat” din cauză că un politician care a făcut unele „declaraţii cinice” a fost nominalizat în funcţia de ministru. Afirmaţiile pe care senatorul Dan Şova (PSD, la putere) le-a făcut în martie încalcă legislaţia română, care interzice negarea Holocaustului, a notat Simsensohn.

„Doar în România poţi să negi Holocaustul şi apoi să fii numit ministru”, a declarat acesta pentru site-ul Ynetnews. „În ceea ce ne priveşte, este inacceptabil”, a continuat el, adăugând că membrii comunităţii sunt „loiali României şi vor coopera cu orice Guvern”. „Vom face orice efort necesar pentru a susţine proiecte care sunt benefice României. Dar nu vom sta degeaba atunci când o asemenea persoană este numită ministru”, a subliniat Simsensohn.
Şova a provocat reacţii în martie, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că „niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României”.
Potrivit site-ului, în pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost ucişi în cursul progromului de la Iaşi, în 1941, Şova a declarat în interviul respectiv că „în total 24 de evrei au fost ucişi în progromul de la Iaşi de către armata germană”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS