Aseară, pe raza comunei Bobiceşti, sat Chinteşti, în localitate, P.A., de 17 ani, din comuna Oboga, în timp ce conducea mopedul, neînregistrat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum(curbă la dreapta), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul, condus regulamentar de S. Victor, de 29 de ani, din comuna Bobiceşti.
În urma accidentului, a rezultat rănirea conducătorului mopedului, care a fost transportat şi internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Din verificări, poliţiştii au stabilit că, conducătorul autoturismului are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar după efectuarea testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentraţie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât conducătorului autoturismului cât şi conducătorului mopedului le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost suspendat” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”.
Olt: Mopedist rănit în urma unui accident rutier
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei