Liderii grupului de prietenie cu România din Congresul American, Michael Turner şi Loretta Sanchez i-au trimis o scrisoare lui Hillary Clinton, în care își exprimă îngrijorarea cu privire la situația din țara noastră, documentul fiind pus la dispoziţia presei române de un ONG al românilor, informează NewsIn.
”După decenii de opresiune comunistă, România şi-a clădit o democraţie constituţională şi a perseverat în a deveni un stat membru al NATO şi Uniunii Europene. România este un aliat de nădejde al Statelor Unite şi un stat democratic în creştere. Încrederea în ei că aliaţi a condus la recenta decizie de a intra în parteneriat cu România în <<European Phased Adaptive Approach>>”, se arată în scrisoarea trimisă către Hillary Clinton, remisă NewsIn.
Cei doi parlamentari americani mai susțin că “situaţia politică actuală din România pune sub semnul întrebării angajamentul lor la respectarea principiilor fundamentale ale democraţiei, statului de drept şi separarea constituţională a puterilor în stat”. Ce doi liderii își exprimă îngrijorarea și către ambasadorului american din România, Mark Gitenstein, explicând “că această criză va ştirbi pe termen lung percepţia globală a României”.
”Pe timpul acestei crize financiare din România şi din întreaga Europă, orice deviaţie constituţională va afecta viitorul financiar al ţării şi va pune în pericol viitorul democratic al României”, mai arată cei doi.
Iniţiativa de informare a Congresului Statelor Unite a fost pornită de Romanian Greek-Catholic Association, organizaţie nonprofit din California care pledează pentru respectarea libertăţii religioase în România. Acest ONG este cel care a trimis presei această scrisoare.