35.4 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCrin Antonescu a promulgat legea care stabileşte programul la referendum între orele 7:00 şi 23:00

Crin Antonescu a promulgat legea care stabileşte programul la referendum între orele 7:00 şi 23:00

Preşedintele interimar, Crin Antonescu a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2012 prin care a fost modificată Legea referendumului şi care stabileşte programul de vot la referendum în intervalul 7:00 – 23:00, informează Mediafax.ro. Legea va intra în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.

La data de 18 iule, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menţinută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare. Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanţei un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7:00 la ora 23:00. Curtea Constituţională a decis ieri că modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaţilor, care stabileşte acest interval de vot sunt constituţionale. Judecătorii Curţii Constituţionale au respins astfel ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS