27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCampania împotriva votului ilegal şi a mitei electorale a continuat ieri la Craiova

Campania împotriva votului ilegal şi a mitei electorale a continuat ieri la Craiova

Membrii Centrului de Comunicare Judeţean Dolj au desfăşurat ieri mai multe activităţi de popularizare în cadrul campaniei de informare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile prevăzute de lege în cazul votului ilegal şi a mitei electorale, „Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”. Membrii Centrului şi poliţişti din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezenţi în două târguri din municipiul Craiova, respectiv Târgul Făcăi şi Târgul de Săptămână, unde au distribuit 1.000 de materiale promoţionale conţinând extrase din actele normative ce reglementează desfăşurarea campaniei electorale şi a scrutinului electoral.
Tot ieri, lucrători din cadrul Secţiei 5 de Poliţie Craiova au fost prezenţi în piaţa agroalimentară din cartierul Craioviţa Nouă unde, de asemenea, au fost distribuite 800 pliante de promovare a campaniei „Votează legal! Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS