Clusterul Automotive Sud-Vest Oltenia, dezvoltat în jurul brandului Ford, poate atrage finanţări de 21.000.000 – 48.000.000 de lei pentru pachete integrate de proiecte în domeniul industriei de automobile
Gazeta de Sud continuă serialul dedicat prezentării oportunităţilor de finanţare a afacerilor din fonduri europene. Astăzi vom vorbi despre afacerile pe orizontală în industria de automobile. În 2011, Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia a iniţiat constituirea polului de competitivitate economică (cluster) „Automotive Sud-Vest Oltenia“. Anterior, în februarie 2010, a fost realizat „Studiul privind clusterele şi potenţialele clustere din România“, printr-o cooperare între guvernul german reprezentat de GTZ şi Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC). În cadrul acestui studiu, a fost analizat şi potenţialul regiunii Oltenia, având în vedere funcţionarea companiei Ford la Craiova.
S-a identificat oportunitatea constituirii unui pol de competitivitate economică în domeniul automotivelor. ADR susţine crearea acestei platforme datorită contribuţiei la dezvoltarea culturii parteneriale în sectorul automotivelor, prin generarea unor proiecte de investiţii, cercetare – dezvoltare – inovare şi soft. Înfiinţarea unui pol de competitivitate reprezintă un mediu favorabil pentru dezvoltarea afacerilor, colaborarea între companii, universităţi, institute de cercetare, furnizori şi clienţi. „Aderarea la un asemenea cluster reprezintă un avantaj pentru companii de toate dimensiunile, datorită accesului rapid la rezultate de cercetare pentru punerea în funcţiune a unor produse inovatoare, cât şi faptului că se pot elabora strategii comune de dezvoltare, de producţie, de cooperare şi de introducere pe piaţă“, a precizat Marilena Bogheanu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia.
Strategia clusterului, disponibilă în curând
Clusterul îşi propune crearea unui brand comun în domeniul industriei de automotive, dezvoltarea de relaţii de colaborare cu instituţiile de profil, organizaţii, clustere din ţară şi străinătate pentru realizarea unor parteneriate. De asemenea, se doreşte promovarea unor programe de finanţare pentru membrii clusterului. Până în prezent, ADR a iniţiat negocieri cu Primăria Craiova, Universitatea din Craiova şi compania Ford, pornind de la rezultatele studiului GTZ, având în vedere existenţa secţiei „Autovehicule rutiere“ în cadrul Facultăţii de Mecanică. Ca şi sursă de finanţare, a fost identificat Programul Operaţional Sectorial (POS) „Creşterea Competitivităţii Economice“, Axa prioritară 1 – „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient“, Domeniul Major de Intervenţie (DMI) 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului“, Operaţiunea 1.3.1 „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional“. Această schemă oferă posibilitatea unei finanţări cuprinse între 21.000.000 şi 48.000.000 de lei pentru un pachet integrat de proiecte (strategia polului şi cel puţin patru proiecte, inclusiv de cercetare şi de investiţii promovate de membrii polului) depus de fiecare aplicant (cluster). Strategia polului de competitivitate va fi realizată de firma de consultanţă Euroconsultants, ea urmând să fie finalizată până pe 17 august. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Polului Automotive Sud-Vest Oltenia se află pe site-ul ADR Oltenia, la adresa www.adroltenia.ro.