Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat lansarea sesiunii de primire a cererilor de ajutor pentru Măsura 215 „Plăţi privind bunăstarea animalelor” – pentru sectorul porcine, începând cu data de 16 iulie 2012. Această măsură beneficiază de o alocare financiară de 154.878.049 de euro, aferentă perioadei de programare 2007 – 2013.
Cererile de ajutor se depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) , respectiv al municipiului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al beneficiarilor, în perioada 16 iulie 2012 – 15 august 2012.
Pot beneficia de plăţile acordate prin Măsura 215 exploataţiile comerciale din sectorul de creştere a porcinelor autorizate sanitar veterinar şi exploataţiile comerciale de tip A specifice sectorului de creştere a porcinelor. Beneficiarii trebuie să îşi asume voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor, în conformitate cu art. 40 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 pentru a deveni eligibili în cadrul acestei măsuri.
Beneficiarii Măsurii 215 pot încheia angajamente voluntare multianuale (cinci ani), începând cu data de 16 iulie 2012, pentru unul sau o combinaţie între cele şase pachete disponibile. Sprijinul se va acorda doar pentru acele angajamente care depăşesc cerinţele minime, care prezintă nivelul de referinţă neremunerat, considerat drept punct de pornire pentru elaborarea plăţilor compensatorii. Plata se efectuează anual, compensând pierderile de venituri şi cheltuieli suplimentare induse de aplicarea acţiunilor prevăzute de angajamente.
În cadrul angajamentelor încheiate, beneficiarii trebuie să respecte standardele de eco-condiţionalitate (SMR) aplicabile terenurilor agricole aparţinând fermei şi activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei. În cadrul acestei măsuri este exclus sprijinul pentru investiţii.
Campanie de depunere a cererilor de ajutor pentru crescătorii de porcine
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei