23.9 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii de la Oltchim vor participa la un marş de protest la Râmnicu Vâlcea

Sindicaliştii de la Oltchim vor participa la un marş de protest la Râmnicu Vâlcea

Sindicaliştii de la Oltchim vor participa, azi, la un miting şi un marş în Râmnicu Vâlcea, reclamând neimplicarea Ministerului Economiei pentru accesarea de către combinat a unui credit de 40 milioane euro şi tergiversarea majorării capitalului social, informează NewsIn.

Sindicaliştii estimează că la protest, care începe la ora 16.00, vor participa cel puţin 2.500 de salariaţi din cadrul SC Oltchim şi alţi 2.000 de salariaţi din societăţile comerciale care depind de funcţionarea combinatului.
Protestatarii se vor strânge în faţa Liceului Economic din Râmnicu Vâlcea, iar marşul se va desfăşura pe traseul: sediul Poliţiei Judeţene Vâlcea – Calea lui Traian – Prefectura Vâlcea. Mitingul va avea loc în faţa Prefecturii Vâlcea, între orele 16.30 – 19.00.
Principalele revendicări ale sindicaliştilor vizează neimplicarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), în calitate de acţionar majoritar, pentru accesarea de către SC Oltchim a unui credit de 40 milioane euro, precum şi tergiversarea, de către MECMA şi Guvernul României, a majorării capitalului social al societăţii, prin conversia în acţiuni a creanţei AVAS în baza avizului Comisiei Europene din 7 martie 201
Ministerul l-a numit pe Toma Bogdan Costreie, director general adjunct în insituţie, ca administrator special al combinatului, se arată într-un raport transmis ieri Bursei. Desemnarea lui Costreie s-a făcut printr-un ordin al ministrulu Economiei, se spune în raport.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS