Premierul Victor Ponta a spus, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Croaţiei, că face parte dintr-o generaţie de prim-miniştri europeni „tineri şi neliniştiţi”, după ce oficialul croat a remarcat că Ponta se numără, împreună cu şeful Guvernului de la Zagreb, printre tinerii premieri ai Europei.
Potrivit Mediafax, la începutul discuţiei, preşedintele croat, Ivo Jospivic, i-a spus premierului Ponta că face parte din aceeaşi generaţie cu prim-ministrul Croaţiei, Zoran Milanović.
„Faceţi parte din generaţia actuală de tineri premieri ai Europei”, i-a spus Jospivic lui Ponta.
„Da, premieri tineri şi neliniştiţi”, a replicat râzând Victor Ponta, care a parafrazat astfel titlul unei cunoscute telenovele.