Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Prevenire a Criminalităţii, a iniţiat, în parteneriat cu Societatea Groupama Asigurări, Campania de prevenire a furturilor de şi din autoturisme „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”. Această campanie îşi propune informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor de şi din autoturisme, în special prin adoptarea unor atitudini de prevenire în diverse situaţii care pot influenţa siguranţa autoturismelor deţinute. În perioada iulie– septembrie 2012, campania se va desfăşura la nivelul tuturor municipiilor şi oraşelor, de pe raza judeţului Olt, prin organizarea de întâlniri ale poliţiştilor de prevenire şi proximitate cu cetăţenii (asociaţii de proprietari, şcoli de şoferi, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale, etc.), în vederea transmiterii de informaţii destinate prevenirii furturilor de şi din auto. Pe parcursul derulării campaniei, se vor organiza concursuri tematice, în vederea evaluării cunoaşterii informaţiilor transmise, ocazie cu care vor fi acordate premii constând în mape şi obiecte promoţionale.
Olt: Poliţiştii au demarat Campania naţională de prevenire a furturilor de şi din autoturisme
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei